ziua 1


9 comentarii

Am avut doi ani nenorociti din care am scapat cu viata. Am stiut asta azi cand mi-am baut cafeaua fara sa fiu speriata ca e dimineata … iar.

Despre ce s-a intamplat, se vede ca nu am putut scrie si nici nu cred ca voi putea. Citisem undeva ca tragediile nu se traiesc zilnic, ca vrei nu vrei dupa 24 de ore intervine acceptarea. Dar daca tragedia se afla tocmai in acceptare?

Mai citisem undeva ca doar traumele te maturizeaza. Asa o fi. Am implinit cateva sute de ani.

Dar traiesc.

11c1750c6aca27b110d57090ff199bc7

id


Niciun comentariu

#EA vrea sa poarte o rochie albastra mulata, sa savureze un pahar de #sampanie, sa isi piarda mintile in luciul unui diamant cu un barbat greu de sedus intr-un local in care pretul nu conteaza.

#Eu vreau sa citesc Panza de paianjen de Cella Serghi, ca mi-e dor de limba mea, cu o tigara slim si un Pepsi rece cu multa gheata, ghemuita in patul meu.

Vinerea de obicei castig eu, Sambata EA, iar Duminica pierdem amandoua. Restul zilelor sunt traite pe pilot automat, jucate intr-un teatru cu masti si fantome, exprimate in momente filtrate bine pe Facebook.

Luptele mele se pierd in indoiala.

*

Toata saptamana asta am avut suflet de zapada, rece cum e Raiul catolic. Poate pentru ca a fost Valentine’s day.

G.


4 comentarii

There is nothing more precious than laughter
and scorn – It is strength to laugh
and lose oneself. to be cruel and
light.
Tragedy is the most
ridiculous thing „man” has
but I’m sure that
animals suffer,
and yet they do not exhibit their „pain”
in „theatres” neither
open nor
„closed” (their „homes”).
and their pain is more
real
than any
image
that any man can
„perform” xxxx or
feel
as painful.
____________________________

Happy Hour in Paradis


16 comentarii

Am plecat din Paradis nu de buna voie si nesilita de nimeni, ci data afara, asa cum sunt izgoniti oamenii sanatosi, prinsi cu minciuna, din sanatorii.

Sunt doar doua caracteristici ale conditiei umane: ori esti o fiinta adaptabila, ori sinucigasa.

M-am adaptat oarecum binisor la portile Edenului, in apartamentul meu mic din Bucuresti pentru cateva luni, pana cand panicile cu care imi insel Eu-ul, m-au impins inapoi, direct flight first class, in Paradis. Acum stau confuza, contempland la ce boala sa imi aleg, asa cum contemplez ce rochie sa imi cumpar; ce boala decid sa am ca sa imi platesc sederea aici in Paradis, unde suntem toti si normali si bolnavi, depinde din ce unghi privesti.

– Champagne?

– Sure.

Domnul zambeste.

Nu uiti niciodata tabieturile din Paradis.

Anna povesteste o intamplare amuzanta – cred – din ultima ei excursie la Monaco. Doamna ambasadorului isi aduce aminte ca acolo a fost dezvirginata de un mulatru african, in iahtul tatalui ei. Domnul cere detalii. Anna aplauda cu manutele ei gingase, muscandu-si buzele de rusoaica perversa, excitata la ideea unei conversatii mai palpitante.

In fata mea sta domnul, dar nu ma uit la el, ma uit la mine in oglinda din spatele dansului. Pierd si aceasta discutie, cum le-am pierdut pe toate in seara asta, si incruntata de ce vad in spatele domnului dau pe gat paharul de sampanie.

Sunt trezita din absenta mea de tacerea personajelor de la masa.

– More? intreaba domnul pe un ton rece, cum ar intreba un domn plictisit si fara timp, o prostituata timida.

Dau din cap in semn de aprobare cu privirea plecata spre lantisorul de la glezna mea, putin rusinata ca am fost prinsa neascultand povestile celor de la masa. In hi society, this is unacceptable.

Anna, fiinta cu bataie de inima, isi strange sprancenele mofturoasa, oarecum ingrijorata, imi cuprinde degetele in manuta ei si ma intreaba Everything ok, baby?

Eu la auzul acestui baby, sau poate doar din cauza alcoolului, rad salbatic si foarte nepotrivit pentru localul acesta scump, lounge in forma de palat pentru o societate nisata de degenerati.

Doamna ambasadorului, observator prea inteligent, vrea sa ii raspunda Annei in locul meu, dar suntem salvati intrerupti de JJ care apare la brat de sotia lui glamorous.

Ne ridicam cu totii in picioare sa o cunoastem pe dna JJ. Eu o stiu deja din poze, ea din ura. Domnul o cunoaste dintr-o pasiune adultera, Anna nu stie nimic iar dna ambasadorului stie tot. JJ rade fascinat amintindu-mi de Eliazar din Baletul Mecanic al lui Cezar Petrescu.

Dau pe gat jumatate de pahar, alt gest nepotrivit pentru standardele din Paradis, dar ce drac, sunt totusi romanca, si ma scuz intreband de ladies room.

Ies afara, amuzata de precizia cu care inca imi misc soldurile pe Christian Louboutin de 12 cm, cobor in gradina si ma asez pe trepte cu oboseala anilor si greutatea experientelor din viata mea. Imi privesc bratara incolacita pe mana stanga, in forma de sarpe cu ochi de diamant, colectie Tiffany, menita sa imi aminteasca de nopti senine nu tumultoase, si imi dau lacrimile.

Imi trece prin minte o imagine cu mine mai mica, inaltata pe un scaun de lemn in aparamentul saracacios de langa Cluj, in bucatarie langa mama care imi face clatite, privind avioanele si visand ca intr-o zi o sa zbor si eu spre o viata luxoasa cu peripetii extravagante si ma intreb ironic how the fuck did I get here ?

first class, imi raspund tot eu in monologul meu pe cat de tragic pe atat de comic.

G.

 

dimineti confuze


13 comentarii

Pentru ca plec in x ore, m-am trezit la 6 dimineata panicata ca nu am bagajele facute. Nu ca as avea multe de luat; in 2015 mi-am pierdut si mintea si garderoba. Dar asta e o alta poveste, lipsita de jurnal.

E imposibil sa dormi cand mintea te tortureaza. Nu stiu de ce atata anxietate. Ma mut pentru 12 luni intr-o tara minunata, cu un job pe care il cunosc foarte bine, cu acelasi standard cu care m-am rasfatat in ultimii ani. In loc sa ma simt ca un copil intr-un magazin de jucarii, ma simt ca un bolnav ipohondric caruia doctorul ii spune ca va pleca acasa, iar el e absolut convins ca inca nu e vindecat.

6.23 As putea sa port un jumpsuit decoltat putin la spate la Conferinta

6.24 Nu, eu nu am cum sa plec. Nu sunt pregatita si nu stiu daca mai pot vreau. Ma indoiesc de tot si de toate.

and so on.

La 7 dimineata eram deja epuizata. Am stat pe balcon cu o ceasca mare de cafea pentru cateva ore, linistita si nelinistita, femeie si copil, cu o depresie melancolica de viata si o ironie haioasa despre nebunie.

 

Ma fascineaza diminetile aburinde de ceata. Aerul umed, strecurat in mirosuri de tei sau rapita – depinde de anotimp, cerul inaccesbil de ceata balsamica, strazile umede ca pielea dupa sauna, o oprire a timpului, o ocazie de a recapitula zile pierdute si diferite prin contrast.

Note to self:

Nu exista decizii bune sau rele.

Sunt aici sa invat, sunt aici sa ma cunosc, sunt aici sa ma las fascinata si daca pot, sa inspir la randul meu.

Pluteste drept inainte, si daca pamantul pe care il cauti nu exista inca, fii sigur ca Dumnezeu il va crea intr-adins pentru a-ti rasplati indrazneala.

– Regina Izabela catre Cristofor Columb