Zi: octombrie 8, 2013

what makes you feel important


9 comentarii

Rochita sau pantaloni? Pantaloni. Stramti? Nope. Pntofi cu toc sau balerini? Balerini. Ah, fuck, eu nu am balerini.

Rascolesc tot dulapul dupa o pereche de ceva, orice fara toc. Dar cate lucruri sa incapa intr-un bagaj de 30 de kilograme?

Ok, nu am nimic fara toc. Plan B. Cei mai urati pantofi pe care ii am. Nu am. This is getting ridiculous. E tarziu, trebuie sa plec.

Pana la urma aleg ceva total nepotrivit cu tinuta mea.

Decolteu? Nici nu se pune problema. Am sanii destul de mari pentru cele sub 50 de kg ale mele. Deci alegem un top mai larg, lejer, care are un umar gol. Ma uit in oglinda. Umarul gol e sexy. Ridicam topul putin. Rimel. Ruj.

Sunt data peste cap cu fusul orar. Nu am dormit mai deloc aseara. Nici alaltaseara. Ziua in Europa e noapte aici unde sunt si invers. Deci am cearcane si aleg sa nu pun corector. Ba mai mult, le-as accentua daca as stii cum. Check again. Nu arat cel mai bine. Perfect!

Ma intalnesc la masa cu viitoarea mea sefa. Si cu sotul ei. Din experienta stiu ca unei femei, oricat de increzatoare e, nu ii cade bine sa stea la masa cu sotul ei si cu o femeie care arata bine. Mai ales daca respectiva femeia va trebui sa lucreze cu sotul ei in urmatoarele luni. Asa ca am incercat sa fiu cat mai … you know …

Ne intalnim la etajul 57 al unui anumit restaurant.

Ea, blonda imbracata in negru. Eu bruneta in alb. El e el. Ea e mai in varsta decat mine cu 2 ani. As spune ca e frumoasa dar nu are sani. Sau posterior. Sau carisma. In schimb are dintii albi si vorbeste o engleza perfecta. Pacat ca limba e facuta pentru activitati mai interesante.

Masa decurge bine. Incerc sa vorbesc cat mai putin. Incerc sa nu ma uit la el. Dar ea e ocupata cu telefonul. Trebuie sa verifice cate like uri are la ultima poza pe facebook. El bea. Eu tac.

El ma intreaba de unde sunt. Romania. Originally. Imi spune ca femeiele din Romania sunt cele mai frumoase. Ea nu aude sau se face ca nu aude !? Dupa rusoaice, zic eu. Nu stiu de ce imi trece prin cap corpul superb si gol al Annei. Dau din cap repede ca si cum as spune nu gandului. Sau oricarui gand sexual. This is business. 

Jumatate japonez, jumatate din Argentina. O combinatie ciudata care lui ii sta bine. Dau iar din cap. Nu. 

Imi sunt intrerupte gandurile de vocea ei stridenta, violenta, sobra. Imi vorbeste de job.

Deci … incep in cateva zile un job nou. Genul ala de job pentru care trebuie sa ai un Phd and kiss ass half of your life to get it. Eu l-am primit la recomandarea unui barbat despre care am scris mai demult pe blog. M-am culcat cu el acum cativa ani si cu sotia lui cu gust de cafea. Frumos cuplu. Frumoasa experienta.

I-am zis ca no way o sa pot sa do this kind of job. El imi zice:

You’ll do just fine. All you need to do is master your emotions, find out what makes powerful people feel important and fantasize with them. A Phd cannot teach you that! You’ll do just fine.

Ca raspuns, am ridicat o spranceana. El a zambit.

Seara a fost in general … ok. Cred. Sper. Ea ma saruta frantuzeste asa in aer, eu zambesc copilareste. Lui ii intind mana. El ma prinde de mana si ma trage langa el. M a muscat de ureche sau mi  s a parut mie? 

Pe drum spre minunatul meu apartament din centrul acestui oras de aluminiu si lumini violente, ii spun taxiului sa opreasca la un alt bar. Astept liftul sa urc la etajul 22. Am nevoie de un cockteil. Si gheata. E teribil de cald. Trebuie sa imi stapanesc gandurile. Cumva. Doi barbati incep sa vorbeasca cu mine. Le raspund taios. Nu fac asta de obicei dar trebuie sa fiu singura. Un continent nou, un oras nou, un job nou. Unul din ei imi intinde cartea de vizita. Scrie ”Vicepresident”.

Sunt inepuizabila.