what makes you feel important


Etichetat: ,

Rochita sau pantaloni? Pantaloni. Stramti? Nope. Pntofi cu toc sau balerini? Balerini. Ah, fuck, eu nu am balerini.

Rascolesc tot dulapul dupa o pereche de ceva, orice fara toc. Dar cate lucruri sa incapa intr-un bagaj de 30 de kilograme?

Ok, nu am nimic fara toc. Plan B. Cei mai urati pantofi pe care ii am. Nu am. This is getting ridiculous. E tarziu, trebuie sa plec.

Pana la urma aleg ceva total nepotrivit cu tinuta mea.

Decolteu? Nici nu se pune problema. Am sanii destul de mari pentru cele sub 50 de kg ale mele. Deci alegem un top mai larg, lejer, care are un umar gol. Ma uit in oglinda. Umarul gol e sexy. Ridicam topul putin. Rimel. Ruj.

Sunt data peste cap cu fusul orar. Nu am dormit mai deloc aseara. Nici alaltaseara. Ziua in Europa e noapte aici unde sunt si invers. Deci am cearcane si aleg sa nu pun corector. Ba mai mult, le-as accentua daca as stii cum. Check again. Nu arat cel mai bine. Perfect!

Ma intalnesc la masa cu viitoarea mea sefa. Si cu sotul ei. Din experienta stiu ca unei femei, oricat de increzatoare e, nu ii cade bine sa stea la masa cu sotul ei si cu o femeie care arata bine. Mai ales daca respectiva femeia va trebui sa lucreze cu sotul ei in urmatoarele luni. Asa ca am incercat sa fiu cat mai … you know …

Ne intalnim la etajul 57 al unui anumit restaurant.

Ea, blonda imbracata in negru. Eu bruneta in alb. El e el. Ea e mai in varsta decat mine cu 2 ani. As spune ca e frumoasa dar nu are sani. Sau posterior. Sau carisma. In schimb are dintii albi si vorbeste o engleza perfecta. Pacat ca limba e facuta pentru activitati mai interesante.

Masa decurge bine. Incerc sa vorbesc cat mai putin. Incerc sa nu ma uit la el. Dar ea e ocupata cu telefonul. Trebuie sa verifice cate like uri are la ultima poza pe facebook. El bea. Eu tac.

El ma intreaba de unde sunt. Romania. Originally. Imi spune ca femeiele din Romania sunt cele mai frumoase. Ea nu aude sau se face ca nu aude !? Dupa rusoaice, zic eu. Nu stiu de ce imi trece prin cap corpul superb si gol al Annei. Dau din cap repede ca si cum as spune nu gandului. Sau oricarui gand sexual. This is business. 

Jumatate japonez, jumatate din Argentina. O combinatie ciudata care lui ii sta bine. Dau iar din cap. Nu. 

Imi sunt intrerupte gandurile de vocea ei stridenta, violenta, sobra. Imi vorbeste de job.

Deci … incep in cateva zile un job nou. Genul ala de job pentru care trebuie sa ai un Phd and kiss ass half of your life to get it. Eu l-am primit la recomandarea unui barbat despre care am scris mai demult pe blog. M-am culcat cu el acum cativa ani si cu sotia lui cu gust de cafea. Frumos cuplu. Frumoasa experienta.

I-am zis ca no way o sa pot sa do this kind of job. El imi zice:

You’ll do just fine. All you need to do is master your emotions, find out what makes powerful people feel important and fantasize with them. A Phd cannot teach you that! You’ll do just fine.

Ca raspuns, am ridicat o spranceana. El a zambit.

Seara a fost in general … ok. Cred. Sper. Ea ma saruta frantuzeste asa in aer, eu zambesc copilareste. Lui ii intind mana. El ma prinde de mana si ma trage langa el. M a muscat de ureche sau mi  s a parut mie? 

Pe drum spre minunatul meu apartament din centrul acestui oras de aluminiu si lumini violente, ii spun taxiului sa opreasca la un alt bar. Astept liftul sa urc la etajul 22. Am nevoie de un cockteil. Si gheata. E teribil de cald. Trebuie sa imi stapanesc gandurile. Cumva. Doi barbati incep sa vorbeasca cu mine. Le raspund taios. Nu fac asta de obicei dar trebuie sa fiu singura. Un continent nou, un oras nou, un job nou. Unul din ei imi intinde cartea de vizita. Scrie ”Vicepresident”.

Sunt inepuizabila.

  • Esti minunata. Cunosc perfect sentimentul:). Suntem prieteni de fam. si amanti. Eu cu 15 ani mai tanara si candva miss..ea constienta de slabiciunile lui pt femei ca mine. Ma tine aproape de ea crezand ca asa ma poate controla, stiind tot ce fac,dar..din contra.A facut din mine un regizor de scenarii perfecte..scenarii care se materializeaza in clipe nebune petrecute intre cearsafuri cu barba-su`.In prezenta ei ne jucam rolul si nici macar nu ne privim, dar stiu ca de 3 ani i-am furat gandurile si visele si noptile in care n-are somn si m-ar vrea langa el,dar din pacate eu sunt in bratele sotului meu…

  • Urmăresc de multă vreme blogul tău. La naiba, cred că te citesc de dinainte de a intra la facultate. Trece uneori mult timp până să îmi amintesc de tine, dar atunci când apuc să îţi accesez blogul mă bucur să văd cum se strâng mai multe postări,numai bune de citit seara, cu o cană de ciocolată caldă în faţă.

    De multe ori tot nu-mi vine a crede ce scrii aici pe blog. În acelaşi timp stau să mă gândesc că, dacă ar fi aşa, ce minte bolnavă ar continua să scrie atâta timp, cu atâta perseverenţă, despre lucruri care nu se întâmplă în realitate? Nu-mi rămâne decât să cred că exagerezi pe alocuri. Dar chiar şi aşa, what the hell, tot îmi vine să te citesc… Relatează cu lux de amănunte sau fabulează la greu, i don’t care, am să revin de fiecare dată cu plăcere, îmi plac poveştile :)

  • Hmmm, nu am avut de-a face cu weblog, numai cu wordpress. Şi nu cred că am comentat vreodată pe blogul tău. Am avut un blog mai demult, dar l-am închis.

    • multumesc pentru raspuns. si pentru ca ma citesti. ti-as spune ca nu fabulez, si nu exagerez. schimb dimensiunea timpului al unor situatii. schimb identitati si locatii. schimb culori. e singurul firewall pe care il pun intre realitate si jurnal. dar sentimentele … sentimentele si motivele lor … nu le schimb niciodata

      • Yep, tell me about firewalls… Şi eu încercasem să fac asta la un moment dat, dar am fost descoperită, slavă cerului că nu de cineva foarte important… Totuşi, m-am închis pentru o perioadă în mine. Nu ştiu de ce, însă nevoia asta de a scrie ce te frământă, chiar şi un mic paragraf, o frază, o idee ce te urmăreşte, fie pe hârtie sau în virtual, este copleşitoare odată ce nu-ţi mai oferi plăcerea asta de atâta timp. Aşa că o iau de la capăt. Terapie pentru suflet.

        Good for you. Schimbă locaţii, schimbă identităţi, nu schimba însă esenţa experienţei. Până la urmă, asta e tot ce trebuie să reţii din amintiri :) Baftă în continuare! Am să fiu fiu prin preajmă să te mai citesc din când în când.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s