Zi: noiembrie 28, 2013

e doar o stare


33 comentarii

Sunt o ipocrita. O nemultumita. Altfel nu imi explic de ce sunt atat de trista. Vine Decembrie, sfarsit de an si inceput de speranta si eu plang fara motiv si rad ca plang fara motiv.

Nu stiu daca v-am spus, dar eu chiar am o viata minunata. Nu stiu ce as putea sa isi doreasca mai mult o femeie. Nu stiu ce as putea sa imi doresc eu mai mult.

Am calatorit mult, foarte mult, am vazut locuri minunate si am intalnit oameni extraordinari. Am fost plimbata, rasfatata, apreciata, respectata, iubita, dorita. Nu am nevoie nici de photoshop, nici de botox si nici de retusuri dimineata. Mi-am decis singura si tristetile si relatiile si destinatiile. Am o cariera asa cum vezi in filme, cu skyscraper si birou mare si secretara si VVIP si tot tacamul. Am multe si de toate si in zadar incerc sa caut ceva de care sa ma plang, pentru ca pur si simplu nu exista.

Saptamana trecuta, seful meu a strans tot biroul executiv intr-un meeting. Eu tocmai m-am intors dintr-un alt business trip si am incercat sa ma scuz. Dar mi-a spus ca e absolut necesar sa particip si ca nu o sa dureze mult. Eram deja adormita si pierduta in ganduri goale si fara directie cand mi-am auzit numele. Mi-am ridicat capul din ceasca de cafea si am vazut 7 perechi de ochi care imi zambesc de la masa rotunda.

– Sorry, I didn’t get that … spun eu rusinata.

– Isn’t she a sweetie? rade seful nostru.

Aud ”congratulations” si aplauze. CFO – ul, un barbat la 42 de ani care miroase mereu a vanilie, imi spune: ”You’ll be promoted!”

Promoted? De abia am o luna in firma asta. Cum sa fiu ”promoted”? E adevarat, am adus un client deosebit de important, un client pe care firma mea il urmareste de ceva timp. Dar nu am nici un merit pentru asta. I-am fost amanta acum cativa ani si efectiv nu am facut nimic mai mult decat sa pun mana pe telefon si sa il invit la o cafea. Nici macar nu i-am prezentat eu firma pentru care lucrez.

This is ridiculous, imi spun.

– Are you sure about this? il intreb eu frustrata pe seful meu. Masa rotunda rade in continuare si imi spune sa nu mai fiu modesta, merit asta si din Ianuarie sunt etc … Modesta? Eu?

Ieri m-am intalnit cu o prietena care imi spune ”as da orice sa am viata ta”. Eu am izbucnit in plans. Nu am vrut niciodata ca viata mea sa fie un basm. Mie imi place drama.

Si sunt obsedata sa renunt la tot. Asa cum am renuntat si la ”iubirea perfecta”. Sa plec efectiv. Mi-e dor de Bucurestiul murdar, de apartamentul meu din Cotroceni cu geamuri inalte si portocale mari in bucatarie. Mi-e dor sa nu am nimic decat vise. Mi-e dor sa nu stiu ce fac maine. Mi-e dor sa iubesc si sa nu fiu iubita. Mi-e dor de tot ce e greu si nelinistit.

Ii spun Annei ca renunt la tot si ca ma mut intr-o garsoniera in Romania si imi termin Facultatea de Litere si ma angajez ca animatoare in ceva club. Si ca o sa ajung o actrita ratata, asa cum mi-am dorit intotdeauna, fara bani, dar cu multe jurnale.

Si pentru intaia oara, Anna nu ma intelege. Imi spune ca ” e doar o stare”, ca ”mi-e frica de success”, ca sa beau un Mai Tai, sa imi fac manichiura si sa termin cu prostiile.

And even if you’re right, spune ea, there is no going backwards. Only moving forward. That’s how life is.