nonsense


Etichetat: , ,

jurnal

Scopul acestui post e de fapt sa termin sticla de vin in momentul cand apas ”Publish”. Scriu cu speranta ca imi golesc mintea de pacate si beau in ideea ca o sa am un somn intunecat, adanc, asemanator cu o coma.

Trebuie sa precizez ca sunt incapabila sa scriu cand sunt fericita. Ce bine ca totul e temporar in viata!

Jurnalele nu se tin cum il tin eu pe acesta. Ii sunt infidela. Ascund mai multe decat dezvalui, desi in 2006, cand am lasat creionul pentru tastatura, scriam loial si cu pofta. Mi-am iubit jurnalele si ele m-au iubit repede inapoi. Stiu cu certitudine pentru ca am fost recent in Romania si mi-am gasit toate caietele, pastrate intr-o cutie de bunica mea.

Am lasat caietul pentru blog dupa ce matusa mi-a gasit ultimul jurnal, l-a xeroxat si a trimis cate un exemplar la toata familia mea. Sincer ingrijorata, matusa a tras concluzia ca sunt posedata de intuneric si i-a recomandat mamei un preot care sa ma vindece. Oamenii fac multe tampenii cand se plictisesc.

Am inceput sa o iubesc cu adevarat pe mama cand i-a spus matusii mele ca stie un psiholog foarte bun care ajuta oamenii sa isi vada de viata lor. De atunci mama nu a mai fost niciodata apropiata de sora ei, iar eu nu am mai fost copilul, fiica, nepoata, verisoara.

In 2009 fostul meu iubit, dacia galbena, mi-a descoperit jurnalul dupa un articol din presa despre blogosfera romaneasca. Iar in 2011, mi-am gasit jurnalul copiat in calculatorul iubitului meu din Londra, Frank.

Violata in intimitatea gandurilor mele, vulnerabila si ipohondra, am inceput sa scriu sifilitic, sa ascund adevarul printre cuvinte, in pauze lungi si in povesti scurte, lipsite de personaje. Spun multe in spatiul asta, aici, desi nu scriu nimic.

           … ti-am spus ca nu stii sa citesti …

 

Vreau sa termin sticla asta de vin. Scriu + backspace. Scriu iar. Am scris atat de mult fara sa apas blestematul acela de ”Publish”! Poate nu o voi face nici de data asta. Dar nu stiu cum sa fac fata vietii decat dezvaluindu-o. Si nu imi (re)cunosc destinul decat daca il citesc scris de mine. Sunt inutile durerile daca nu sunt impartite.

Am ochii mari si negri ca taciunele. Cred ca sunt atat de mari ca sa incapa mai multe lacrimi. Am genunchii mutilati de gresia din baie si nici macar nu pot sa scriu de ce.

 

Am terminat vinul. Publish?

  • Scrie cat mai mult! Sau cat mai putin.. Cat te ajuta pe tine. Si eu scriu pe blog doar cand sunt in perioade mai putin fericite.. Si cateodata ma ajuta.. Eu te citesc de cand cu Dacia galbena.. Si mereu m am bucurat si intristat odata cu tine. Inca de la inceput te vedeam ca pe un idol. Si pentru viata, si pentru blog.. Si nu cred ca sunt singura, asa ca macar te poti bucura ca sunt foarte multi oameni cu care poti impartasi ce simti, cu toate ca nu ii cunosti.

    • Leagana-ti sufletul si da „Publish”… Iar linia orizontului iti va parea zambet si invitatie la valsul Vietii
      Pentru ca in scrierile tale impletesti parti mari,infinite din tine

  • Scrie, suflet flacără, scrie, ca să nu te uiţi. Cât despre a (te) citi, fiecare o face după cum ştie, cum vrea şi cum poate.
    Visul pe care nu îl încetezi, acela e VIS.

  • Trupul meu întreg este o lumânare
    Dar eu sunt flacără într-un cer străveziu
    Ca păsările, mort
    Voi cântări mai greu decât viu

    Ochiul arzând se hrăneşte din ceară
    Şi face un strop de rouă fierbinte
    Odată am ştiut să zbor, odată
    Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte.

    Trupul meu întreg este o lumânare
    După ce se va fi scurs toată în ţărână
    Şi flacăra se va topi în albastru
    Veţi mai simţi o arsură pe mână

    Adrian Popescu, „Arsura”, vol. „umbria”, editura Dacia, 1971

    • cu zambet si cu drag iti multumesc mult. am citit poezia de atatea ori ca azi o recitam automat in timp ce asteptam in trafic. uite asa mai primesti un comment si iti iubesti jurnalul. pentru ca sunt oameni care stiu sa citeasca printre randuri.

  • A aparut ceva in viata ta despre ce ai vrea sa scrii (si/sau sa spui cuiva) si nu poti. Eu as fi ipocrit daca ti-as zice sa scrii cand nici eu nu mai sunt dispus sa o fac la mine (ma autocenzurez mai mult ca inainte adica – maybe some things are left to rotten inside us until we’ll explode, or implode). Sincer, daca m-ai intreba pe mine daca sa o faci (sa scrii aici adica), n-as avea nici un raspuns sa-ti dau. Cateodata ma intreb, pesimist asa, „who the fuck cares?” pana la urma despre ceea ce scriem pe un blog sau pe o foaie. Si cine intelege ce vrem sa spunem? Am ajuns sa am o credinta scazuta in ideea de a fi inteles, „citit” de oameni. Mai degraba e fiecare cu damblaua sa pe care ti-o urca in carca pe post de sfat, concluzii, filosofie de viata. Vorbim din pct nostru de vedere nu din al celui in cauza.

    ps: eh, cred ca am mers complet pe langa postare :)) vezi, cine dracu intelege? :))

    • la intrebarea ”who the fuck cares” iti spun ca asta e problema: they do care! eu nici nu cer sa fiu inteleasa. de fapt nici nu cer sa fiu citita sau comentata. imi doresc doar sa fiu lasata in pace. cum mi-s scris cineva intr-un comment: ”eu te citesc asa la cafea doar pentru amuzament”. Ce compliment desi intentia a fost alta. :) multumesc pentru vizita John.

      totul a inceput de la un comment if you know what I mean :)

    • cui anume? lui Seth? sau a altor pseudonime care arunca gunoi intr-un spatiu intim ? daca cineva ma cunoaste si/sau are ceva sa imi spuna, poate sa imi lase un mesaj privat. Mai mult, ma poate provoca la o discutie (ca doar pentru asta am pagina de facebook cu chat privat). Asa e politicos. Bunele maniere, chiar si cele digitale, tin de inteligenta. Critica e pretul pe care il platesti cand ai un jurnal public si nu privat. De fapt am invatat mult din comentarii date prin acid, dar impaturate decent in cuvinte care nu abuzeaza nici ochii, nici urechile. Dar amenintari, jigniri, absurditati ca ai putea sa ii comanzi cuiva cum sa isi traiasca viata, insulte pentru alti oameni care comenteaza aici, denota o viata tare trista. Nu sunt de acord si nu rezonez cu o gramada de oameni si/sau bloguri, dar nu imi fac o meserie din a le demonstra cat sunt eu de desteapta si cat sunt ei de imbecili. Tocmai asta e asa de frumos in viata, ca ai dreptul sa decizi cum o traiesti. Ba mai mult, ca esti responsabil sa traiesti dupa cum crezi de cuviinta.

      Cat de ridicol e sa vizitezi un blog pe care ”il urasti” cu o fidelitate fanatica?

  • Tocmai mi-am desfacut o sticla de vin si asezata in fotoliul meu te citesc ca de fiecare data cu placerea de a te descoperi cea de dincolo de cuvinte . Fascinant este faptul ca te simt …..inexplicabil …arzand ….dar e placut …..Luv u girl! Cheers up hun !viata e frumoasa chiar si vazuta printre lacrimile cazute din ochisorii cei negrii ca taciunele !
    , , Sunt flacara, sunt jar, sunt para,
    Merg printre oameni luminand.
    Sunt ca o stea ce straluceste,
    Dar nimeni nu ma vede-arzand,,,

  • Da. Isi aruca gunoaiele in spatiul intim si public pentru ca isi simte imputiciunea amenintata de a altora. Gunoiul nu pute la fel.
    Ps:Te-a/te-au amenintat?Chiar tu scrii?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s