inceputuri


5 comentarii

Ati vazut vreodata doua femei care se privesc cu pofta inainte sa se dezbrace in fata unui barbat?  Sunt lucruri in viata asta pe care nu le poti controla, dar sa te bucuri ca esti femeie nu e unul din ele.

Aceiasi privire in ochii mari ai Annei.

Sunt oameni care cauta si sunt oameni care se minuneaza doar. Anna e din a doua categorie.

M-am intalnit cu ea saptamana trecuta in Hong Kong la Ozone Bar. De la etajul 118, si lumea si viata au o cu totul alta perspectiva. Ma simt bine inconjurata de glamour. Nu am urat niciodata banii, dimpotriva. I-am vazut ca o modalitate prin care acumulez experiente. Si prin aceste experiente mi-am testat toate convingerile.

Anna a venit la brat cu JJ intr-o rochie alba, scurta, proaspata lipsita de accesorii, dar cu acel zambet luminos pe care il au femeile rasfatate. Eu port pantaloni negri mulati, pantofi nude Christian Louboutin cu toc inalt, un top albastru topaz cu spatele gol legat la gat de un lantisor aproape invizibil auriu. Nu imi amintesc ce purta JJ. Am fost mereu captivata de ochii lui, pierduta si ghidata in acelasi timp de cat de animalic natural ma domina. Inainte sa plec, JJ m-a intrebat daca exista adevar in dominarea unei femei. Daca sub presiune, o femeie se slefuieste like diamonds do?

Acum stiu raspunsul.

Anna ma saruta pe buze lung cum face de obicei, cu privirea perversa si imi sopteste I knew you will be back. JJ imi saruta mana, un act de seductie nu de respect.

M-am intors in tara sa imi fac bagajele. Plecarea mea din Romania a fost mereu o decizie pe care am luat-o cu capul, nu cu inima. Asa cum fac si acum.

Totul se incheie cu inceputuri.

 

ce am invatat pana la 30 de ani, legat intr-un poem


6 comentarii

After a while
you learn the subtle difference between holding a hand and chaining a soul
and you learn love doesn’t mean leaning and company doesn’t always mean security.
And you begin to learn that kisses aren’t contracts and presents aren’t always promises
and you begin to accept your defeats with your head up and and your eyes ahead with the grace of a woman, not the grief of a child.
And you learn to build all your roads on today because tomorrow’s ground is too uncertain for plans and futures have a way of falling down in mid-flight.
After a while you learn that even sunshine burns if you get too much
So you plant your own garden and decorate your own soul instead of waiting for someone to bring you flowers
And you learn that you really can endure, that you really are strong and you really do have worth and you learn and you learn
with every good-bye you learn.

Author: Veronica A. Shoffstall


Un comentariu

leaving is not enough; you must
stay gone. train your heart
like a dog. change the locks
even on the house he’s never
visited. you lucky, lucky girl.
you have an apartment
just your size. a bathtub
full of tea. a heart the size
of Arizona, but not nearly
so arid. don’t wish away
your cracked past, your
crooked toes, your problems
are papier mache puppets
you made or bought because the vendor
at the market was so compelling you just
had to have them. you had to have him.
and you did. and now you pull down
the bridge between your houses,
you make him call before
he visits, you take a lover
for granted, you take
a lover who looks at you
like maybe you are magic. make
the first bottle you consume
in this place a relic. place it
on whatever altar you fashion
with a knife and five cranberries.
don’t lose too much weight.
stupid girls are always trying
to disappear as revenge. and you
are not stupid. you loved a man
with more hands than a parade
of beggars, and here you stand. heart
like a four-poster bed. heart like a canvas.
heart leaking something so strong
they can smell it in the street.

Frida Kahlo to Marty McConnell

daca ai asa multi bani si asa putin timp


28 comentarii

“That’s the thing about pain. It demands to be felt.”

—John Green, The Fault in Our Stars

Ma gandesc ca imi dezamgesc viitorul, dar nu am nici o alta idee mai buna. Toata viata mea a fost asa: cand nimic nu a mai avut sens, m-am intors in Romania.

Am mai fost aici, imi spun. Acum 5 ani, cand am plecat din Londra. I-am dat cheia apartamentului meu verisoarei mele. Am lasat totul acolo: haine, parfumuri, mobila, periuta de dinti si amintirile toate. M-am intors in Romania pentru ca pentru mine tara in care m – am nascut e asemanatoare cu starea de coma.  Si e nevoie de coma uneori ca sa te trezesti la viata.

Am mai fost aici, dar acum e diferit. Acum traiesc in marmura si diamante si soferul imi conduce Maserati – ul argintiu. Atunci eram doar amanta cuiva, acum scrie Director pe cartea de vizita. Atunci i-am lasat totul verisoarei mele. Acum ii las totul femeii care imi face curat in apartament. Atunci am fugit de tristete, acum ma duc sa ma razboiesc cu ea. Exact asa ma simt: ca tinerii trimisi la razboi. Sunt datoare cu lacrimi si ma duc sa le platesc.

Stiu ca totul pare o fabula. Rad si eu si plang si imi dau seama cat de fucked up e totul. Cat de fucked up sunt eu. Ai spune ca daca tot am plecat de atatea ori, ar trebui sa fie mai usor. Gen, experienta. Dar nu e asa. Am ajuns departe (vezi mama, am ajuns departe) si doare mai tare cand cazi de la inaltime.

Sunt cea mai buna varianta a mea. Mi-am depasit toate visele, am primit mai mult decat am cerut, mai mult decat am crezut. Acum zece ani am crezut ca am sperante si ambitii mari in viata, acum ma uit inapoi si le vad modeste. Stiu ca par un fel de propovaduitor new age, dar cine a zis ca totul e posibil in viata, atat timp cat stii foarte bine ce vrei, a avut mare dreptate.

Imi sparg singura bula asta de cristal in care traiesc si imi sugrum din proprie initiativa viata de printesa. Vin in Romania asa cum am plecat. Cu bagajul de mana. Nu vreau neaparat sa fac asta si sunt paralizata de frica ca iepurii, dar nu vad nici o alta optiune.

Cand m-am uitat dupa apartamente in Bucuresti, ma gandeam la o casa mare in Cotroceni asa cum am inchiriat cand am plecat din Londra. Dar motivele pentru care imi introduc singura coma acum nu sunt aceleasi ca acum 5 ani asa ca imi voi lua un apartament cu o camera de dimensiunea baii de un scriu acum. Chiria ma va costa cat platesc aici pe cina intr-o seara de marti. Dar daca ma incapatanez sa redefinesc durerea macar sa o fac fara anestezie si fara marmura si sofer.

Plec pentru ca nu stiu sa manageriez foarte bine depresia, asa ca incerc nebunia.

 

 

zile pline de absenta ei


10 comentarii

Fumez un trabuc si beau un Nespresso intr-o rochita neagra, mulata si moale ca pacatul, pe gresia alba din baie. Nopti similare m-au format si educat in acest eu care sunt azi.

Totul are o explicatie, si trabucul si gresia si viata.

Fumez trabucul primit ieri de la un oarecare pentru ca nu mai am nici tigari, nici energie ca sa cobor 17 etaje cu liftul pana la magazinul din fata complexului unde stau. Beau Nespresso ca nu am nimic in frigider in afara de doi morcovi si 4 sticle de sampanie Veuve Clicquot. Parca sunt o prostituata in Paradis.

Ma gandesc ca as vrea sa fie Ea aici, nu ca sa ii vorbesc ci sa o ascult.

Inlatur gandul cu un Nurofen Forte, achizitie din Romania. Nu mai am Xanax si in tara in care sunt acum, oameni rai imbracati in alb, ascunsi in cutii de farmacii, nu se inchina nici farmecelor mele nici banilor mei. Am nevoie de prescriptie autorizata de doctorii lor.

Aici in Paradis, viata decurge intr-un automatist etern. Inconjurata de marmura si aur si cladiri de sticla, inspir expir zilnic fara nici un scop. Ma trezesc la 7.30, fac dus in arome cu miros de lamai verzi, cafea, telefon, ziare care imi distrag atentia de la dezastrele proprii, soferul care ma asteapta cu o alta cafea si alte ziare, drumul pana la birou cand ma uit pe geam fara sa vad nimic, cladirea de pe insula cu numele firmei in argintiu, receptia cu crini inalti, lift, etajul 59, oameni mici si oameni mari, asistenta mea pe care nu o duce capul dar care arata bestial, masa de lucru cu Mac -ul prea mare si prea sofisticat, mailuri, intalniri, telefoane, alte contracte, alte meeting-uri fara sens, adoarme soarele si incep iesirile prin locatii zgomotoase, zambete false si propozitii lungi indulcite de cocktailuri complicate, soferul, alta cladire inalta, alt etaj, alta camera de nebuni pe care o numesc casa.

Nu vrei Doamne sa ma izbavesti de viitor?

gladiola

(eu)

genesis: caderea


2 comentarii

[din jurnalul privat]

7 iulie 2015, Dubai

Depression is the flaw in love. – Andrew Solomon

O evit, uneori ignorandu-o, alteori inselandu-o cu zambet pe fata, dar ma gaseste mereu. Vorbesc de prietena mea, depresia.

Dupa ani in care ne-am jucat de-a v-ati ascunselea, ii simt in sfarsit imbratisarea rece si intima. Ii cad in genunchi si ii sarut unghiile. E atat de obositor sa fii fericit mereu!

De cateva zile beau cu ea in momente random. Eu ma inec in orice promite uitare temporara cu lamaie verde, ea serveste lacrimile mele in pahare de shoturi.

Nu e prima oara cand ne iubim, nu e nici prima oara cand bem impreuna. Dar de data asta, depresia m-a violat atat de brutal ca imi simt organele interioare taiate, intestinele facute nod si incalcite, circuitele venelor ruginite, celule albe si rosii devenite gri, creierul meu asemenea carnii tocate pentru tocanita sau gratar. Nu am putere nici sa fiu trista.

Ma joc pe o margine periculoasa, o granita nedefinita geometric, o limita pe care daca o trec, pot sa gasesc mantuirea sau nimicul absolut, depinde din ce unghi privesti viata. Depresia se serpuieste pervers pe sau prin mine cu unduiri seducatoare, in spirale de ADN si ma cheama sa ma supun ei cu totul asa cum Islamul isi vrajeste credinciosii.

………………………………………………………………………………………………………..

27 Iunie 2015, New York

Tristetea musca din maduva sufletului meu, cu atata lacomie ca mi-e teama ca ma va inghiti dintr-o data, fara sa ma savureze.

Ma ard lacrimile tatalui meu, ma sufoca absenta mamei mele. Viata mi-a taiat nepoliticos cordonul ombilical, fara anestezie si fara sa ma avertizeze.

Car tone de vinovatie pe tocuri subrede in timp ce in jurul meu oamenii urla sfaturi ieftine. Urzicile imi exfoliaza sufletul pana ramane anemic, vulnerabil, fara imunitate si cu o inima mucegaita. Eu stiu ca nici o carare nu isi mai are rostul, dar ma prefac ca traiesc pentru cei care ma plesnesc cu cuvinte de incurajare.

I no longer know

If I wish to drown myself

in love,

vodka

or the sea.

cubul


19 comentarii

Intotdeauna am avut cu mine un cub negru cu un lant pe dinafara care imi leaga o glezna. Oamenii care ”m-au tratat” de-a lungul anilor i-au pus diferite nume: ADHD, bipolar disorder, childhood trauma – desi eu nu imi amintesc de nici o dramarisk addiction, narcisism, etc. Anna il numeste ”fitza” si doamna ambasadorului il numeste ”plictiseala”. Xanax, alcohol, sex, cocaine, yoga, etc am incercat diferite ”tratamente” nu neaparat pentru ca am crezut in vindecare ci mai mult de dragul de a incerca – asa cum fac cu toate in viata.

Deci mereu am dus cu mine un cub negru, un fel de safe box in care intru din cand in cand, nu neaparat de bunavoie si nesilita de nimeni, ci mai degraba ca am nevoie sa fiu acolo. Focus baby! Depresia a fost cel mai bun lucru care mi s-a intamplat vreodata, dintr-un milion de motive care nu are rost sa le insir aici. Nici macar nu vreau sa fiu crezuta.

Cubul negru in care intru cateodata e de obicei destul de comfortabil. Ma ajuta sa diferentiez realitatea de imaginatie. Dar cateodata se strang peretii cu mine inauntru si ma sufoc acolo. Prea multe ganduri care imi violeaza from behind toata fericirea. Oh well, I always liked it ruff.

Cine sunt totusi? The choices that I’ve made are my choices or somebody’s else? Ma sperie lumina? Asta e un ocean sau un munte? Imi fac cruce infasurata in burka. Crezi in inocenta mea? E reala doar ca e nascuta din pura perversiune. I want to be broken more than I want to be complete. Unghiile mele sunt prea lungi pentru o verigheta. Vreau copii? As avea curajul sa le spun tot ce stiu despre viata asta? Cred in intentii mai mult decat in fapte. Ai vrea sa ma legi de pat si sa i-o tragi ei deasupra mea? Hai strange-ma putin de gat. Ti-e mila de mine? Good, pentru ca viata pe care o traiesti tu scares the fuck out of me. Iubire? Care definitie a ei vrei sa o incercam? Vezi sutele de amprente tatuate pe trupul meu? Crede-ma, trupul asta e mai pur decat virgina la care visezi. Lasa draperiile. Vreau ca lumea sa vada. Ce culoare au visele tale? Bow down witches. Dispretul tau ma amuza teribil. Aspiratii de budoir. Vrei sa stii cine sunt cu adevarat? Let me open my legs. Stiu ca uneori ma imprumuti sa tin loc de idol. Keep the champagne coming, darling.  De ce crezi ca imi e frica de iad? Sunt lichida, ma acomodez oriunde. Is this the right career path for me? Atunci lasa-ma sa ingenunchez in biroul meu. La ce te gandesti cand imi musc buzele? Don’t be silly, your wife knows the secrets. Lacrimile mele pe care vrei sa le saruti sunt cu otrava. Eu plang doar pentru ca nu imi pare rau. Nu imi da nimic din ce iti cer.

Vrei sa vezi magie?

femeile se tradeaza in gesturi


10 comentarii

Nu mi-a fost niciodata atat de greu sa scriu. Parca am uitat toate limbile de pe pamant. Povestea  asta a fost atat de fizica incat cred ca numai limbajul trupului ar putea sa-i dezvaluie secretele.

Daca as face dragoste cu cineva azi, cu orcine altcineva decat cu iubitul meu, ar putea sa citeasca povestea din felul in care am orgasm. Chiar daca nu mi-a cunoscut nici un alt orgasm.

Nu am inteles niciodata mai bine de ce se spune ca iubirea orbeste, decat cand mi-am vazut iubitul refuzand sa desluseasca confesiuni evidente.

M-am fortat sa zambesc la tigara de dupa in timp ce el mi-a spus cu o sinceritate necrutatoare: ”Parca am facut dragoste cu o alta femeie.”

Dragul meu, daca ai sti …

Intr-o seara mi-a spus amuzat in timp ce ma privea cum imi aranjez parul si machiajul, inainte sa iesim la un restaurant din centrul Bucurestiului: ”Iubita mea, daca nu te-as cunoaste mai bine, as spune ca exista un alt barbat in viata ta.” Parca am fost lovita de un tren express, marca japoneza. Am inceput sa tremur suferind de o imaginara febra tifoida. Un barbat care nu ma iubea atat mai suspicios ar fi stiut chiar atunci tot adevarul.

– De ce spui asta? il intreb eu cu o siguranta in cuvinte care ma inspaimanta si pe mine. Nici nu stiam ca pot sa mint atat de calm.

– Te dai cu mai mult ruj. Asa faceai si cand te-ai indragostit de mine. Parca ai vrea sa fi sarutata mai mult.

– Da? Nu imi amintesc.

– Femeile se tradeaza in gesturi, continua el inca amuzat si inca glumind. Uite de exemplu am observat ca fumezi cu stanga. Tu nu fumezi niciodata cu stanga.

Fumez cu stanga pentru ca el era mereu in dreapta mea. Pentru ca mana mea dreapta era tinuta captiva in mana lui.  

– Hai sa mergem la masa, ii spun eu si ma ascund plangand cu lacrimi invizibile in bratele lui.

Te iubesc, i-am soptit si nu am mintit.

Dumnezeule, iti jur ca nu am mintit!

Karma isi plateste mereu datoriile. Viata nu mi-a refuzat nimic si pentru asta karma imi inapoiaza totul indoit de parca ar plati unui camatar nebun. Cine e de vina? Cel care cere sau cel care da? 

Credeam ca imi cunosc toti diavolii. Ii cunoasteam atat de bine incat au inceput sa ma plictiseasca. Apoi l-am cunoscut pe tatal lor. Ce faci cand descoperi parti din tine care te fac sa te blestemi? Cum inveti sa te iubesti?

In bratele acelea am trait cel mai intens high. Dar ca orice high, sentimentul e pe cat de puternic pe atat de scurt. Imediat ce ramaneam singura ma spalam in dus cu lacrimi dulci amarui, de parca am fost violata. Imi juram mincinos ca asta a fost ultimul fix, ultimul high. Dar ca orice addict, ma intorceam a doua zi cersind mai mult.

Am trait atat de mult incercand sa ma eliberez de lanturile iubirii. Acum traiesc luptand sa o pastrez.

P.S I’m pretty much fucked. Trust me.

un caiet nou


19 comentarii

Cand am deschis cufarul cu toate secretele mele, mai bine spus acest blog, am avut un mini atac de panica. De cand nu am mai fost aici? S-au schimbat toate settings-urile, imi e totul strain si nou. You’re using the new editor. Switch to classic mode.

Nimic nu imbatraneste mai tare decat incapatanarea proasta in favoarea  obisnuintei. Iubitul meu din Londra, (ce om important in viata mea si cat de putin am scris despre el) cu 16 ani mai in varsta decat mine pe buletin si cu 16 ani mai tanar in suflet, mi-a spus mereu sa ma inconjur de oameni tineri ca sa nu uit pulsul vietii. Sa imbratisez tot ce e nou, ca doar asa pot sfida timpul. Switch to classic mode? Nu.

Nu cred ca sunt cu nimeni mai intima decat sunt cu toti strainii care imi citesc blogul. Nu ma cunoaste nimeni mai bine decat cei care deschid adresa asta si imi intra in ganduri, poftiti de invitatia unui blog public. Unii din voi intrati aici cu delicatete altii cu bocancii murdari, unii imi spuneti multe, altii nu imi spuneti nimic, unii ma credeti desteapta, altii o curva proasta. Adevarul e undeva in toate.

Am visat azi noapte ca stau la masa cu toti oamenii care mi-au citit blogul. M-am trezit speriata. Iar acum confuza, ca nu recunosc nimic.

Blogul asta apare in viitor ca ceva lasat in trecut.

Sigur asta e jurnalul meu? 

Doar fericirea si dragostea ma impiedica sa scriu. Pentru ca nu sunt scriitoare si sunt limitata doar la viata mea, nu am nici o scapare cand cad intr-una din starile astea sau cand sunt intre ele. Vreau sa scriu azi pentru mine si numai pentru mine. Nu vreau sa scriu pentru oamenii cu care am cinat aseara in vis. Vreau sa rastorn adevarul in cuvinte ca sa nu ma mai sperie propriul meu jurnal.

Exista un motiv pentru care toate insemnarile mele din ultimii (doi? trei?) ani nu au nici inceput, nici sens, nici continuitate. Refuz sa scriu despre acest adevar absolut pe care il traiesc. Refuz sa il recunosc. Pentru ca sunt intima aici si goala, mi-e frica ca daca il scriu e adevarat.

Voi scrie de acum ca si cum incep un caiet nou. Asta faceam inainte cand scriam cu stiloul si nu cu tastele. Asta faceam inainte cand ii ascundeam jurnalului, confesiuni. Lasam caietul vechi, fara explicatii, si incepeam unul nou.

Viata mea nu trebuie sa aiba sens pentru nimeni, decat pentru mine.

G.