zile pline de absenta ei


10 comentarii

Fumez un trabuc si beau un Nespresso intr-o rochita neagra, mulata si moale ca pacatul, pe gresia alba din baie. Nopti similare m-au format si educat in acest eu care sunt azi.

Totul are o explicatie, si trabucul si gresia si viata.

Fumez trabucul primit ieri de la un oarecare pentru ca nu mai am nici tigari, nici energie ca sa cobor 17 etaje cu liftul pana la magazinul din fata complexului unde stau. Beau Nespresso ca nu am nimic in frigider in afara de doi morcovi si 4 sticle de sampanie Veuve Clicquot. Parca sunt o prostituata in Paradis.

Ma gandesc ca as vrea sa fie Ea aici, nu ca sa ii vorbesc ci sa o ascult.

Inlatur gandul cu un Nurofen Forte, achizitie din Romania. Nu mai am Xanax si in tara in care sunt acum, oameni rai imbracati in alb, ascunsi in cutii de farmacii, nu se inchina nici farmecelor mele nici banilor mei. Am nevoie de prescriptie autorizata de doctorii lor.

Aici in Paradis, viata decurge intr-un automatist etern. Inconjurata de marmura si aur si cladiri de sticla, inspir expir zilnic fara nici un scop. Ma trezesc la 7.30, fac dus in arome cu miros de lamai verzi, cafea, telefon, ziare care imi distrag atentia de la dezastrele proprii, soferul care ma asteapta cu o alta cafea si alte ziare, drumul pana la birou cand ma uit pe geam fara sa vad nimic, cladirea de pe insula cu numele firmei in argintiu, receptia cu crini inalti, lift, etajul 59, oameni mici si oameni mari, asistenta mea pe care nu o duce capul dar care arata bestial, masa de lucru cu Mac -ul prea mare si prea sofisticat, mailuri, intalniri, telefoane, alte contracte, alte meeting-uri fara sens, adoarme soarele si incep iesirile prin locatii zgomotoase, zambete false si propozitii lungi indulcite de cocktailuri complicate, soferul, alta cladire inalta, alt etaj, alta camera de nebuni pe care o numesc casa.

Nu vrei Doamne sa ma izbavesti de viitor?

gladiola

(eu)

genesis: caderea


2 comentarii

[din jurnalul privat]

7 iulie 2015, Dubai

Depression is the flaw in love. – Andrew Solomon

O evit, uneori ignorandu-o, alteori inselandu-o cu zambet pe fata, dar ma gaseste mereu. Vorbesc de prietena mea, depresia.

Dupa ani in care ne-am jucat de-a v-ati ascunselea, ii simt in sfarsit imbratisarea rece si intima. Ii cad in genunchi si ii sarut unghiile. E atat de obositor sa fii fericit mereu!

De cateva zile beau cu ea in momente random. Eu ma inec in orice promite uitare temporara cu lamaie verde, ea serveste lacrimile mele in pahare de shoturi.

Nu e prima oara cand ne iubim, nu e nici prima oara cand bem impreuna. Dar de data asta, depresia m-a violat atat de brutal ca imi simt organele interioare taiate, intestinele facute nod si incalcite, circuitele venelor ruginite, celule albe si rosii devenite gri, creierul meu asemenea carnii tocate pentru tocanita sau gratar. Nu am putere nici sa fiu trista.

Ma joc pe o margine periculoasa, o granita nedefinita geometric, o limita pe care daca o trec, pot sa gasesc mantuirea sau nimicul absolut, depinde din ce unghi privesti viata. Depresia se serpuieste pervers pe sau prin mine cu unduiri seducatoare, in spirale de ADN si ma cheama sa ma supun ei cu totul asa cum Islamul isi vrajeste credinciosii.

………………………………………………………………………………………………………..

27 Iunie 2015, New York

Tristetea musca din maduva sufletului meu, cu atata lacomie ca mi-e teama ca ma va inghiti dintr-o data, fara sa ma savureze.

Ma ard lacrimile tatalui meu, ma sufoca absenta mamei mele. Viata mi-a taiat nepoliticos cordonul ombilical, fara anestezie si fara sa ma avertizeze.

Car tone de vinovatie pe tocuri subrede in timp ce in jurul meu oamenii urla sfaturi ieftine. Urzicile imi exfoliaza sufletul pana ramane anemic, vulnerabil, fara imunitate si cu o inima mucegaita. Eu stiu ca nici o carare nu isi mai are rostul, dar ma prefac ca traiesc pentru cei care ma plesnesc cu cuvinte de incurajare.

I no longer know

If I wish to drown myself

in love,

vodka

or the sea.

cubul


21 comentarii

Intotdeauna am avut cu mine un cub negru cu un lant pe dinafara care imi leaga o glezna. Oamenii care ”m-au tratat” de-a lungul anilor i-au pus diferite nume: ADHD, bipolar disorder, childhood trauma – desi eu nu imi amintesc de nici o dramarisk addiction, narcisism, etc. Anna il numeste ”fitza” si doamna ambasadorului il numeste ”plictiseala”. Xanax, alcohol, sex, cocaine, yoga, etc am incercat diferite ”tratamente” nu neaparat pentru ca am crezut in vindecare ci mai mult de dragul de a incerca – asa cum fac cu toate in viata.

Deci mereu am dus cu mine un cub negru, un fel de safe box in care intru din cand in cand, nu neaparat de bunavoie si nesilita de nimeni, ci mai degraba ca am nevoie sa fiu acolo. Focus baby! Depresia a fost cel mai bun lucru care mi s-a intamplat vreodata, dintr-un milion de motive care nu are rost sa le insir aici. Nici macar nu vreau sa fiu crezuta.

Cubul negru in care intru cateodata e de obicei destul de comfortabil. Ma ajuta sa diferentiez realitatea de imaginatie. Dar cateodata se strang peretii cu mine inauntru si ma sufoc acolo. Prea multe ganduri care imi violeaza from behind toata fericirea. Oh well, I always liked it ruff.

Cine sunt totusi? The choices that I’ve made are my choices or somebody’s else? Ma sperie lumina? Asta e un ocean sau un munte? Imi fac cruce infasurata in burka. Crezi in inocenta mea? E reala doar ca e nascuta din pura perversiune. I want to be broken more than I want to be complete. Unghiile mele sunt prea lungi pentru o verigheta. Vreau copii? As avea curajul sa le spun tot ce stiu despre viata asta? Cred in intentii mai mult decat in fapte. Ai vrea sa ma legi de pat si sa i-o tragi ei deasupra mea? Hai strange-ma putin de gat. Ti-e mila de mine? Good, pentru ca viata pe care o traiesti tu scares the fuck out of me. Iubire? Care definitie a ei vrei sa o incercam? Vezi sutele de amprente tatuate pe trupul meu? Crede-ma, trupul asta e mai pur decat virgina la care visezi. Lasa draperiile. Vreau ca lumea sa vada. Ce culoare au visele tale? Bow down witches. Dispretul tau ma amuza teribil. Aspiratii de budoir. Vrei sa stii cine sunt cu adevarat? Let me open my legs. Stiu ca uneori ma imprumuti sa tin loc de idol. Keep the champagne coming, darling.  De ce crezi ca imi e frica de iad? Sunt lichida, ma acomodez oriunde. Is this the right career path for me? Atunci lasa-ma sa ingenunchez in biroul meu. La ce te gandesti cand imi musc buzele? Don’t be silly, your wife knows the secrets. Lacrimile mele pe care vrei sa le saruti sunt cu otrava. Eu plang doar pentru ca nu imi pare rau. Nu imi da nimic din ce iti cer.

Vrei sa vezi magie?

femeile se tradeaza in gesturi


10 comentarii

Nu mi-a fost niciodata atat de greu sa scriu. Parca am uitat toate limbile de pe pamant. Povestea  asta a fost atat de fizica incat cred ca numai limbajul trupului ar putea sa-i dezvaluie secretele.

Daca as face dragoste cu cineva azi, cu orcine altcineva decat cu iubitul meu, ar putea sa citeasca povestea din felul in care am orgasm. Chiar daca nu mi-a cunoscut nici un alt orgasm.

Nu am inteles niciodata mai bine de ce se spune ca iubirea orbeste, decat cand mi-am vazut iubitul refuzand sa desluseasca confesiuni evidente.

M-am fortat sa zambesc la tigara de dupa in timp ce el mi-a spus cu o sinceritate necrutatoare: ”Parca am facut dragoste cu o alta femeie.”

Dragul meu, daca ai sti …

Intr-o seara mi-a spus amuzat in timp ce ma privea cum imi aranjez parul si machiajul, inainte sa iesim la un restaurant din centrul Bucurestiului: ”Iubita mea, daca nu te-as cunoaste mai bine, as spune ca exista un alt barbat in viata ta.” Parca am fost lovita de un tren express, marca japoneza. Am inceput sa tremur suferind de o imaginara febra tifoida. Un barbat care nu ma iubea atat mai suspicios ar fi stiut chiar atunci tot adevarul.

– De ce spui asta? il intreb eu cu o siguranta in cuvinte care ma inspaimanta si pe mine. Nici nu stiam ca pot sa mint atat de calm.

– Te dai cu mai mult ruj. Asa faceai si cand te-ai indragostit de mine. Parca ai vrea sa fi sarutata mai mult.

– Da? Nu imi amintesc.

– Femeile se tradeaza in gesturi, continua el inca amuzat si inca glumind. Uite de exemplu am observat ca fumezi cu stanga. Tu nu fumezi niciodata cu stanga.

Fumez cu stanga pentru ca el era mereu in dreapta mea. Pentru ca mana mea dreapta era tinuta captiva in mana lui.  

– Hai sa mergem la masa, ii spun eu si ma ascund plangand cu lacrimi invizibile in bratele lui.

Te iubesc, i-am soptit si nu am mintit.

Dumnezeule, iti jur ca nu am mintit!

Karma isi plateste mereu datoriile. Viata nu mi-a refuzat nimic si pentru asta karma imi inapoiaza totul indoit de parca ar plati unui camatar nebun. Cine e de vina? Cel care cere sau cel care da? 

Credeam ca imi cunosc toti diavolii. Ii cunoasteam atat de bine incat au inceput sa ma plictiseasca. Apoi l-am cunoscut pe tatal lor. Ce faci cand descoperi parti din tine care te fac sa te blestemi? Cum inveti sa te iubesti?

In bratele acelea am trait cel mai intens high. Dar ca orice high, sentimentul e pe cat de puternic pe atat de scurt. Imediat ce ramaneam singura ma spalam in dus cu lacrimi dulci amarui, de parca am fost violata. Imi juram mincinos ca asta a fost ultimul fix, ultimul high. Dar ca orice addict, ma intorceam a doua zi cersind mai mult.

Am trait atat de mult incercand sa ma eliberez de lanturile iubirii. Acum traiesc luptand sa o pastrez.

P.S I’m pretty much fucked. Trust me.

un caiet nou


19 comentarii

Cand am deschis cufarul cu toate secretele mele, mai bine spus acest blog, am avut un mini atac de panica. De cand nu am mai fost aici? S-au schimbat toate settings-urile, imi e totul strain si nou. You’re using the new editor. Switch to classic mode.

Nimic nu imbatraneste mai tare decat incapatanarea proasta in favoarea  obisnuintei. Iubitul meu din Londra, (ce om important in viata mea si cat de putin am scris despre el) cu 16 ani mai in varsta decat mine pe buletin si cu 16 ani mai tanar in suflet, mi-a spus mereu sa ma inconjur de oameni tineri ca sa nu uit pulsul vietii. Sa imbratisez tot ce e nou, ca doar asa pot sfida timpul. Switch to classic mode? Nu.

Nu cred ca sunt cu nimeni mai intima decat sunt cu toti strainii care imi citesc blogul. Nu ma cunoaste nimeni mai bine decat cei care deschid adresa asta si imi intra in ganduri, poftiti de invitatia unui blog public. Unii din voi intrati aici cu delicatete altii cu bocancii murdari, unii imi spuneti multe, altii nu imi spuneti nimic, unii ma credeti desteapta, altii o curva proasta. Adevarul e undeva in toate.

Am visat azi noapte ca stau la masa cu toti oamenii care mi-au citit blogul. M-am trezit speriata. Iar acum confuza, ca nu recunosc nimic.

Blogul asta apare in viitor ca ceva lasat in trecut.

Sigur asta e jurnalul meu? 

Doar fericirea si dragostea ma impiedica sa scriu. Pentru ca nu sunt scriitoare si sunt limitata doar la viata mea, nu am nici o scapare cand cad intr-una din starile astea sau cand sunt intre ele. Vreau sa scriu azi pentru mine si numai pentru mine. Nu vreau sa scriu pentru oamenii cu care am cinat aseara in vis. Vreau sa rastorn adevarul in cuvinte ca sa nu ma mai sperie propriul meu jurnal.

Exista un motiv pentru care toate insemnarile mele din ultimii (doi? trei?) ani nu au nici inceput, nici sens, nici continuitate. Refuz sa scriu despre acest adevar absolut pe care il traiesc. Refuz sa il recunosc. Pentru ca sunt intima aici si goala, mi-e frica ca daca il scriu e adevarat.

Voi scrie de acum ca si cum incep un caiet nou. Asta faceam inainte cand scriam cu stiloul si nu cu tastele. Asta faceam inainte cand ii ascundeam jurnalului, confesiuni. Lasam caietul vechi, fara explicatii, si incepeam unul nou.

Viata mea nu trebuie sa aiba sens pentru nimeni, decat pentru mine.

G.

o alta Anna


3 comentarii

Adevarul nu are temperatura.

riscul “femeii careia nu i-a frant nimeni inima”, gladiolo. te-ai conditionat la a iubi cu masura (ma refer la conditionarea pur psihologica, pavloviana, google it, eventually).
tu stii ce ti-ai dori si nu mai poti avea… “Nin”.
vad oameni pe aici care iti invidiaza stilul de viata. si eu ti l-am venerat o perioada… dar vezi tu, lucrurile astea vin cu side effects, de-asta m-am oprit eu din a urma un drum asemanator cu al tau. sau cel putin asa cred. stiu ca nu e vorba de bani, nu pentru avere ti-ai trait viata asa… ci pentru senzatii tari. Totusi, “Omul se obisnuieste cu orice”… asa ca, te-ai obisnuit cu senzatiile tari, care acum nu mai au nici un efect asupra ta… ce sa mai vorbim de cele slabe.
Experiente dementiale, locuri inedite, oameni puternici, iubiri violente… Ai standarde inalte acum. Atat de inalte, incat nici tu nu le mai poti ajunge. Incat ceva mic, autentic si sincer paleste (sa nu uitam de “dacia galbena”, care cu toate ca a fost frecvent ironizata, e imaginea a ceea ce ti-ai dori acum… nu barbatul, ci intensitatea sentimentului, dar daca s-ar putea sa vina intr-o limuzina, nu in dacie…).
Tanjesti dupa “a simti”, dar nu mai poti. In primul rand, deoarece cauti in locul gresit. In al doilea rand, pentru ca la un moment dat nu ai mai vrut sa simti, asa ca ai inlocuit simtirea autentica cu… altceva. iar in al treilea rand, pentru ca e un cerc vicios din care n-o sa mai poti niciodata iesi.
Asta e doar inceputul.

Iti vorbesc acum asa cum mi-am vorbit mie insami. dar, de fapt.. ce stiu eu despre tine?

P.S. London missed you. Now it has me.

comment semnat Anna.

prezent


8 comentarii

Ma caut disperata prin ganduri ce dispar si apar ametitor. Caut muzica perfecta si starea potrivita si nu o gasesc niciodata.

Cine am fost si cine sunt?

Tanjesc dupa dureri ascutite si lacrimi care taie obrazul ca lamele noi.

Vand ieftin idei de suficienta, cumpar scump promisiuni mincinoase. Platesc in timp, singurul currency care merita.

Ma abandonez in zile lipsite de continut. 6 am, 11 pm, check in, check out, arrivals, departures, Caviar? Sure! Repeat.

Obisnuiam sa privesc cerul de pe pamant. Acum il privesc doar din aer intre zboruri fara destinatii reale.

Multe orase, multi oameni, liste lungi de responsabilitati stupide. Cafea indulcita cu stres in dimineti fara timp, nopti pierdute in pahare cu picior lung, zambete fortate pentru o semnatura noua pe contracte cu zerouri in coada. Un altfel de nebunie.

Dior here, Tom Ford there, alung sentimentul de inutilitate cu o noua achizitie Michael Kors bag.

Demonii mei s-au civilizat. Stau cuminti, all professional.

Citesc in Bloomberg ca traim in haos. Unde? How do you define chaos? 

Sunt atinsa in pozitia misionarului, sunt iubita in cantitati perfecte, sunt rasplatita in proportii matematice.

I have nothing worth losing. 

Cata absenta, Dumnezeule!

As vrea sa uit tot ce stiu.

ce parere aveti de plagiat?


22 comentarii

cristina morariu

Nu, nu am 24 de ani, nu sunt blonda, nu m-am nascut in Chisinau si nu visez ca am o viata extraordinara. Eu scriu de 7 ani, desi mi-am inchis accesul la posturile din trecut.

Ce parere aveti de plagiat? Nu vorbesc de un cuvant doua, de o expresie sau o poza. Vorbesc de un blog intreg, de un jurnal. De cineva care are nesimtirea sa isi insuseasca viata ta toata cu un nume doua schimbate pe ici si colo: http://tinablonde.wordpress.com/

 

Domnisoara Cristina Morari,

Nu am timp acum sa va scriu, dar va voi adresa un post curand. V-am rugat frumos sa incetati sa va insusiti jurnalul meu, dar mesajele mele nu se aud acolo in Chisinau, desi pe facebook scrieti ca locuiti in Dubai. Putina lume imi inspira dispret. Sau mila.

Daca m-ati copia cu putina inteligenta, sincer nu m-as supara. Dar cum nu dispuneti de asta, o sa lasam wordpressul sa rezolve problema plagiatului.

G (not fucking C din Chisinau.) 

plagiat 1

 

plagiat 2

 

you have mail


Niciun comentariu

I have left a sign on the door letting her know she must come upstairs as soon as she gets home. When she’s not given further instructions she must come as she is from her day at the office.

Since I did myself the favor of suggesting certain things before she left this morning I know just what to expect. Black short business skirt, black heels, nude thigh highs, white blouse with buttons and matching black underwear. I am sitting on the chair by the window, the evening sunset streaming through the windows making me half in shadow. On the coffee table next to me is a white plate with two oranges and a beautiful Damascus blade. The blade shimmers in blues, silvers and blacks. She has never seen it before, it’s a souvenir from a recent business trip to Morocco.

Her footsteps have always been a delicate thing, graceful and feline. I still hear her coming up the stairs and make her way to what is technically the library but serves much darker purposes at times. She comes through the door with her open expression of shyness, curiosity and that unmistakable flush of excitement. Good girl.

„Take your shoes and your skirt off. Come here and kneel in front of me.”

And there it is, that first initial shock. One of many to come. I can feel that definite flush of wetness from here. I can sense it. She drops her gaze and crosses the room and slowly lowers herself in front of me, palms up in offering on her thighs, bottom centered over her feet, spine straight, shoulders back. This position is called Nadu, and it is how I’ve asked her to present herself to me. She performs it flawlessly. I lift her chin up with my index finger and look her straight in the eye.

„We’re celebrating the coming summer tonight, it is time.”

And there it is, the first intake of breath. Her eyes brighten at the prospect of adventure. Hungry, hungry girl. I remove my finger from her chin and her gaze returns to the floor as it should be. This theater must be done right, the ritual must occur as it’s been ordained in auguries. The hand that has just left her chin travels to the table, I can see her trying hard not to follow it but she can’t help but peek. My hands pick up the knife and there is the first dilation of pupils. The first bodily flush, red coming forth on her lovely skin. What madness is this, she must be thinking. We’ve never done this before, cautions her mind. I trust him implicitly, moans her heart. All these warring emotions are plain to me as if she was yelling them in my face. Lovely.

„Look at me. Shoulders back.”

It is instant. It is perfect. It is sublime. My words sculpt her into a goddess. And there is the first shiver. I can feel her drenching in this instant. I know that the fount has broke and the waters have spilled. It’s almost as if I can smell her desire and yes, her fear. I bring the knife in front of her so she can see it.

„Beautiful isn’t it?”

She nods nervously, biting her lips. Confused. Excited. Wet. Just right for this. I touch the flat against her cheek so she can feel the cold. She freezes, like a doe when found out by a wolf. I bring the knife down slowly savoring this. Slowly until it’s level with the first button of her shirt. I slide the knife gently under it knowing full well she can feel the chill of the blade on her skin. And there are the goosebumps, infinite and beautiful. A present to me, a gift from her body. I twist sharply and the first button pops out. Severed. And there is the second shiver. And there is the wetness, relentless.

On the second button she remembers to breathe. It is a deep breath, she’s gone thousands of miles under the sea and needs it.

On the third button her knees start to shake. A Saint Andreas fault centered on her pussy.

On the fourth button she gives me her first moan. It comes from her infinite depths of it’s own volition. She can’t stop it more than she could stop the night stars from shining.

On the fifth button I have her fully and completely in my sphere. There is nothing for her here but me.

I slip the shirt off her shoulders and her skin blooms in red. Another present. The knife slips between her breasts and she forgets to breathe again. Still again. She remembers she is prey, remembers this is not over. The pull to cut her bra is hard, but she presents to me and holds. Her body hands itself into my hands, trusting.

„You’re sweating my dear. Look at me when I speak, look at me.”

My other hand slips her bra off. I stroke her cheek gently, her forehead. Her sweat. Nipples as hard as I’ve ever seen them. Goosebumps all over her breasts, her skin standing on end to honor me. I bring the knife down her stomach and she shivers. Her pupils huge with excitement. I slip the knife under the strap of her panties and cut up, that side falling down. The cut on the other side makes them fall to the ground and I can see the flood. Honey dripping down her thighs and sticking to her underwear. And there is the first orgasm, a shaking tremor, eyes rolling, moans escaping unbidden from her. But she does not collapse. She keeps her position even though I can tell her body wants to shake on the floor beneath her. It goes on for a long time, this release. It’s beautiful.

I pick up the orange from the table and cut it in four pieces as she shakes. When her haze dissipates a bit she looks curiously at what I’m doing. Intrigued at the direction this is taking.

„You must be thirsty. Eat this”

I hand her a quarter of the orange.

„Eat this in the guise of summer, eat this to celebrate what has been done to you.”

She bites into the ripe fruit with abandon. The flesh explodes in her mouth and juice runs down her chin. As planned, as expected. The heady aroma of the orange mixes with her palpable musk. It’s a smell of summer, of the sun and the heat that are coming to these parts soon. It’s the promise of lazy days spent outside, long and sweaty. By the time I hand her the second quarter juices are running down her breast, glistening on her nipples. By the third quarter they have reached her belly button and pool there for an instant. By the fourth quarter they have reached her drenched pussy and intermingle with her honey down her legs.

„Lie down, I thirst for the taste of summer and I will have my share.”

email de la un domn care se semneaza simplu Q. – multumesc.