amanta

#cafea fara gem


8 comentarii

Mi-am inceput prima dimineata din 2018 cu cafea amaruie si fara breakfast.

In timp ce imi cautam tigarile (am zis ca ma las de fumat), mi-am dat seama de prezentul in care traiesc: livingul spatios dar nu atat de luxos pe cat am fost obsinuita, putina dezordine, 2 pahare de sampanie de la magazinul de la colt, o perna aici, o perna acolo, cateva hartii de la munca, un Mac pe jos.

A ras un diavol in mine.

Uita-te putin la mine, imi zic, femeie cu cariera, cu o viata cat se poate de mediocra, dar blessed dupa majoritatea standardelor.

Au ras mai multi diavoli.

Sunt fericita ? Nu stiu. Nu mai stiu ce e fericirea. Nu mai sunt atat de ferma in my beliefs cum obsinuiam sa fiu. Cu siguranta am avut perioade mai fericite. Dar si mai triste.

Cum compari fericirea? De la 1 la 10 ?

Pentru mine, acest midlle income trap, in care sunt si eu captiva, a avut conotatii mult mai adanci acum cativa ani. A insemnat mediocritate. Condamnare voluntara la o viata nefericita. O casa mediocra, un salariu care te include in patura de mijloc, o relatie aproape perfecta, niste teluri obisnuite care nu au deadline si nici importanta, o stare pe cat de aproape pe atat de departe de fericire; am fugit de cand ma stiu de acest context. Am crezut ca voi trai oricum, dar nu asa. Am fugit pana am obosit.

Tocmai acesta este contextul meu acum: o cariera, femeie cuminte la casa ei, trecuta de 30 ani. Traiesc in starea asta de coma de cativa ani. Fiecare an e oarecum la fel, viata isi urmeaza cursul lin.

Am vrut orice, dar nu asta.

Mi-am gasit tigarile. Si cafeaua. Si telecomanda.

*

Imi doresc un an in care sa invat sa imi controlez emotiile mai bine si in care sa experimentez atat cat e necesar ca sa descopar ce ma face fericita.

La multi ani!

 

Happy Hour in Paradis


16 comentarii

Am plecat din Paradis nu de buna voie si nesilita de nimeni, ci data afara, asa cum sunt izgoniti oamenii sanatosi, prinsi cu minciuna, din sanatorii.

Sunt doar doua caracteristici ale conditiei umane: ori esti o fiinta adaptabila, ori sinucigasa.

M-am adaptat oarecum binisor la portile Edenului, in apartamentul meu mic din Bucuresti pentru cateva luni, pana cand panicile cu care imi insel Eu-ul, m-au impins inapoi, direct flight first class, in Paradis. Acum stau confuza, contempland la ce boala sa imi aleg, asa cum contemplez ce rochie sa imi cumpar; ce boala decid sa am ca sa imi platesc sederea aici in Paradis, unde suntem toti si normali si bolnavi, depinde din ce unghi privesti.

– Champagne?

– Sure.

Domnul zambeste.

Nu uiti niciodata tabieturile din Paradis.

Anna povesteste o intamplare amuzanta – cred – din ultima ei excursie la Monaco. Doamna ambasadorului isi aduce aminte ca acolo a fost dezvirginata de un mulatru african, in iahtul tatalui ei. Domnul cere detalii. Anna aplauda cu manutele ei gingase, muscandu-si buzele de rusoaica perversa, excitata la ideea unei conversatii mai palpitante.

In fata mea sta domnul, dar nu ma uit la el, ma uit la mine in oglinda din spatele dansului. Pierd si aceasta discutie, cum le-am pierdut pe toate in seara asta, si incruntata de ce vad in spatele domnului dau pe gat paharul de sampanie.

Sunt trezita din absenta mea de tacerea personajelor de la masa.

– More? intreaba domnul pe un ton rece, cum ar intreba un domn plictisit si fara timp, o prostituata timida.

Dau din cap in semn de aprobare cu privirea plecata spre lantisorul de la glezna mea, putin rusinata ca am fost prinsa neascultand povestile celor de la masa. In hi society, this is unacceptable.

Anna, fiinta cu bataie de inima, isi strange sprancenele mofturoasa, oarecum ingrijorata, imi cuprinde degetele in manuta ei si ma intreaba Everything ok, baby?

Eu la auzul acestui baby, sau poate doar din cauza alcoolului, rad salbatic si foarte nepotrivit pentru localul acesta scump, lounge in forma de palat pentru o societate nisata de degenerati.

Doamna ambasadorului, observator prea inteligent, vrea sa ii raspunda Annei in locul meu, dar suntem salvati intrerupti de JJ care apare la brat de sotia lui glamorous.

Ne ridicam cu totii in picioare sa o cunoastem pe dna JJ. Eu o stiu deja din poze, ea din ura. Domnul o cunoaste dintr-o pasiune adultera, Anna nu stie nimic iar dna ambasadorului stie tot. JJ rade fascinat amintindu-mi de Eliazar din Baletul Mecanic al lui Cezar Petrescu.

Dau pe gat jumatate de pahar, alt gest nepotrivit pentru standardele din Paradis, dar ce drac, sunt totusi romanca, si ma scuz intreband de ladies room.

Ies afara, amuzata de precizia cu care inca imi misc soldurile pe Christian Louboutin de 12 cm, cobor in gradina si ma asez pe trepte cu oboseala anilor si greutatea experientelor din viata mea. Imi privesc bratara incolacita pe mana stanga, in forma de sarpe cu ochi de diamant, colectie Tiffany, menita sa imi aminteasca de nopti senine nu tumultoase, si imi dau lacrimile.

Imi trece prin minte o imagine cu mine mai mica, inaltata pe un scaun de lemn in aparamentul saracacios de langa Cluj, in bucatarie langa mama care imi face clatite, privind avioanele si visand ca intr-o zi o sa zbor si eu spre o viata luxoasa cu peripetii extravagante si ma intreb ironic how the fuck did I get here ?

first class, imi raspund tot eu in monologul meu pe cat de tragic pe atat de comic.

G.

 

ce am invatat pana la 30 de ani, legat intr-un poem


6 comentarii

After a while
you learn the subtle difference between holding a hand and chaining a soul
and you learn love doesn’t mean leaning and company doesn’t always mean security.
And you begin to learn that kisses aren’t contracts and presents aren’t always promises
and you begin to accept your defeats with your head up and and your eyes ahead with the grace of a woman, not the grief of a child.
And you learn to build all your roads on today because tomorrow’s ground is too uncertain for plans and futures have a way of falling down in mid-flight.
After a while you learn that even sunshine burns if you get too much
So you plant your own garden and decorate your own soul instead of waiting for someone to bring you flowers
And you learn that you really can endure, that you really are strong and you really do have worth and you learn and you learn
with every good-bye you learn.

Author: Veronica A. Shoffstall

zile pline de absenta ei


10 comentarii

Fumez un trabuc si beau un Nespresso intr-o rochita neagra, mulata si moale ca pacatul, pe gresia alba din baie. Nopti similare m-au format si educat in acest eu care sunt azi.

Totul are o explicatie, si trabucul si gresia si viata.

Fumez trabucul primit ieri de la un oarecare pentru ca nu mai am nici tigari, nici energie ca sa cobor 17 etaje cu liftul pana la magazinul din fata complexului unde stau. Beau Nespresso ca nu am nimic in frigider in afara de doi morcovi si 4 sticle de sampanie Veuve Clicquot. Parca sunt o prostituata in Paradis.

Ma gandesc ca as vrea sa fie Ea aici, nu ca sa ii vorbesc ci sa o ascult.

Inlatur gandul cu un Nurofen Forte, achizitie din Romania. Nu mai am Xanax si in tara in care sunt acum, oameni rai imbracati in alb, ascunsi in cutii de farmacii, nu se inchina nici farmecelor mele nici banilor mei. Am nevoie de prescriptie autorizata de doctorii lor.

Aici in Paradis, viata decurge intr-un automatist etern. Inconjurata de marmura si aur si cladiri de sticla, inspir expir zilnic fara nici un scop. Ma trezesc la 7.30, fac dus in arome cu miros de lamai verzi, cafea, telefon, ziare care imi distrag atentia de la dezastrele proprii, soferul care ma asteapta cu o alta cafea si alte ziare, drumul pana la birou cand ma uit pe geam fara sa vad nimic, cladirea de pe insula cu numele firmei in argintiu, receptia cu crini inalti, lift, etajul 59, oameni mici si oameni mari, asistenta mea pe care nu o duce capul dar care arata bestial, masa de lucru cu Mac -ul prea mare si prea sofisticat, mailuri, intalniri, telefoane, alte contracte, alte meeting-uri fara sens, adoarme soarele si incep iesirile prin locatii zgomotoase, zambete false si propozitii lungi indulcite de cocktailuri complicate, soferul, alta cladire inalta, alt etaj, alta camera de nebuni pe care o numesc casa.

Nu vrei Doamne sa ma izbavesti de viitor?

gladiola

(eu)

viata bate orice arta


36 comentarii

jurnalul unei amante

– O sa iti fie greu sa ajungi o artista cunoscuta. Mai degraba si cel mai probabil, vei ajunge o actrita ratata in ceva teatru mic si murdar. Poate chiar in capitala. 

Isi scoate o tigara dintr-un pachet de Vicheroy rosu necartonat si imi cere o bricheta.

– O sa iti spun si de ce, continua el, pufaind, pe treptele Facultatii de Litere din Cluj. Frumusetea ta e brutala. Fizica, clara, evidenta. Regala si dramatica in gesturi, in priviri, in voce. O frumusete ieftina as putea spune, lipsita de imaginatie. Toate astea fac sa fie imposibil sa primesti vreodata un rol principal intr-o piesa buna. Rolurile principale sunt pentru cele care au o  splendoare oarecum diforma, variata, expresiva. Cele mai mari actrite ale Teatrului – si de ce nu, cele mai mari femei – au o frumusete ”pe muchie de cutit” daca vrei, interesanta, o frumusete colorata, care cere descoperita, intuita chiar, o prelungire a unei personalitati nebune, extreme. Ca o intriga pentru un barbat, momentele pretioase cand o femeie isi da jos hainele incet, zabovind. Tu nu starnesti curiozitatea asta.  Tu esti ca o femeie goala, nu e nevoie ca cineva sa faca un efort sa vada cat de frumoasa esti. E cert, ca un adevar absolut care te izbeste si nu cere indiscretie, nu e nevoie sa fie demonstrata. 

Trage cu pofta din tigara si cade pe ganduri ca si cum si-ar aminti de o iubire veche si prafuita.

– Ai fost acceptata la Teatru pentru rolurile de prostituata, de amanta sau de femme fatale. Roluri secundare bineinteles, dar desigur deosebit de importante pentru ca sunt sosul picant din mancare sau ceea ce face o piesa exceptionala. Dar ar fi o greseala, un pacat, un insucces garantat daca ai juca vreodata un rol principal. 

Isi stinge tigara de treapta din beton alb si se ridica in picioare, in timp ce isi leaga paltonul strans de talie.

– Hai sa bem un ceai sau mai bine, un vin fiert, la Art Cafe. 

Profesor de Teatrologie, actor la Teatrul National Cluj Napoca si mentor.

e doar o stare


33 comentarii

Sunt o ipocrita. O nemultumita. Altfel nu imi explic de ce sunt atat de trista. Vine Decembrie, sfarsit de an si inceput de speranta si eu plang fara motiv si rad ca plang fara motiv.

Nu stiu daca v-am spus, dar eu chiar am o viata minunata. Nu stiu ce as putea sa isi doreasca mai mult o femeie. Nu stiu ce as putea sa imi doresc eu mai mult.

Am calatorit mult, foarte mult, am vazut locuri minunate si am intalnit oameni extraordinari. Am fost plimbata, rasfatata, apreciata, respectata, iubita, dorita. Nu am nevoie nici de photoshop, nici de botox si nici de retusuri dimineata. Mi-am decis singura si tristetile si relatiile si destinatiile. Am o cariera asa cum vezi in filme, cu skyscraper si birou mare si secretara si VVIP si tot tacamul. Am multe si de toate si in zadar incerc sa caut ceva de care sa ma plang, pentru ca pur si simplu nu exista.

Saptamana trecuta, seful meu a strans tot biroul executiv intr-un meeting. Eu tocmai m-am intors dintr-un alt business trip si am incercat sa ma scuz. Dar mi-a spus ca e absolut necesar sa particip si ca nu o sa dureze mult. Eram deja adormita si pierduta in ganduri goale si fara directie cand mi-am auzit numele. Mi-am ridicat capul din ceasca de cafea si am vazut 7 perechi de ochi care imi zambesc de la masa rotunda.

– Sorry, I didn’t get that … spun eu rusinata.

– Isn’t she a sweetie? rade seful nostru.

Aud ”congratulations” si aplauze. CFO – ul, un barbat la 42 de ani care miroase mereu a vanilie, imi spune: ”You’ll be promoted!”

Promoted? De abia am o luna in firma asta. Cum sa fiu ”promoted”? E adevarat, am adus un client deosebit de important, un client pe care firma mea il urmareste de ceva timp. Dar nu am nici un merit pentru asta. I-am fost amanta acum cativa ani si efectiv nu am facut nimic mai mult decat sa pun mana pe telefon si sa il invit la o cafea. Nici macar nu i-am prezentat eu firma pentru care lucrez.

This is ridiculous, imi spun.

– Are you sure about this? il intreb eu frustrata pe seful meu. Masa rotunda rade in continuare si imi spune sa nu mai fiu modesta, merit asta si din Ianuarie sunt etc … Modesta? Eu?

Ieri m-am intalnit cu o prietena care imi spune ”as da orice sa am viata ta”. Eu am izbucnit in plans. Nu am vrut niciodata ca viata mea sa fie un basm. Mie imi place drama.

Si sunt obsedata sa renunt la tot. Asa cum am renuntat si la ”iubirea perfecta”. Sa plec efectiv. Mi-e dor de Bucurestiul murdar, de apartamentul meu din Cotroceni cu geamuri inalte si portocale mari in bucatarie. Mi-e dor sa nu am nimic decat vise. Mi-e dor sa nu stiu ce fac maine. Mi-e dor sa iubesc si sa nu fiu iubita. Mi-e dor de tot ce e greu si nelinistit.

Ii spun Annei ca renunt la tot si ca ma mut intr-o garsoniera in Romania si imi termin Facultatea de Litere si ma angajez ca animatoare in ceva club. Si ca o sa ajung o actrita ratata, asa cum mi-am dorit intotdeauna, fara bani, dar cu multe jurnale.

Si pentru intaia oara, Anna nu ma intelege. Imi spune ca ” e doar o stare”, ca ”mi-e frica de success”, ca sa beau un Mai Tai, sa imi fac manichiura si sa termin cu prostiile.

And even if you’re right, spune ea, there is no going backwards. Only moving forward. That’s how life is.

prietena din facultate


12 comentarii

adela

Dupa Natalia, am fost curioasa sa cunosc o femeie goala. Sa stiu ce o face sa vibreze. Vroiam sa descopar daca orgasmul e diferit cand e dat de un trup moale si nu de unul dur.

Adela nu m-a crezut. A ras si mi-a spus ca e ”doar o faza”. Nu stiu ce a vrut sa spuna cu ”faza”. Nici nu stiu daca exista cuvantul asta in dictionar. Dar asa mi-a spus.

Intai am rugat-o. Nu a vrut.  Am incercat, destul de stangaci, sa o seduc. Bineinteles ca nu a functionat. Apoi i-am spus ca ii platesc jumatate de an din facultate. Lucram ca si model si ”imi permiteam o jumatate de taxa”. Si ca nu o sa spun nimanui niciodata. A ras si mi-a spus sa o las in pace.

Apoi s-a imbatat si a inceput sa ma sarute. Cred ca atunci am invatat sa imi ridic o spranceana, subtil, in lipsa cuvintelor.

Si intr-o seara, cu totul si cu totul banala, imi spune: Ok, dar tu faci totul. Eu doar … stau. 

M-am panicat teribil. Ce ar trebui ”sa fac”?

Nu stiu cum sa descriu prima mea experienta cu Adela, dar pot sa va spun ca i-am invatat fiecare linie a trupului, asa cum credinciosii isi invata rugaciunea.

Orgasm nu am avut si sunt aproape convinsa ca nici ea. Dar cand am vazut cum geme o femeie de placere, am inteles mai mult barbatul.

Ea nu a vorbit niciodata de ce s-a intamplat. Eu nu i-am spus niciodata cat de mult mi-a placut.

Dar vroiam sa invat, sa experimentez, sa gust, sa simt. Asa ca, la cateva saptamani,  am platit ”o experta” pentru 1 ora si jumatate de research. (La cateva luni, i-am propus si daciei galbene sa platim o ”experta”).

Cand am iesit din dormitor, cu stralucirea de ”dupa orgasm” imprimata in ochi, Adela isi termina tigara si ceaiul in bucatarie. Mi-a spus un simplu ”Noapte buna”.

A doua zi a parasit apartamentul unde locuiam amandoua si nu a mai vorbit cu mine niciodata.

Concluzii:

1. Daca esti tentata, prietena ta cea mai buna nu e o optiune. Nu intaia oara.

2. Nu inteleg femeile.