gladiola

the snake inside me stretching


15 comentarii

Imi strang centura de siguranta mai bine. Am luat atatea zboruri, ca imi e frica de ele.

Sau poate doar ai imbatranit si ti-e frica de … tic-tac-tic-tac. 

Ce ganduri proaste. Unde e fata cu sticla de sampanie? Din cate imi amintesc la first class te servesc imediat.

The snake inside me streching.

A fost mereu un sarpe sanatos. Al dracu sarpe. Drac de femeie ce sunt.

Flashback.

– Esti vegetariana? 

– Nu am fost niciodata prea … healthy. Nu. 

– E a treia oara cand luam cina si nu comanzi carne, zice el cu grija sa nu flirtreze cu iubita prietenului lui.

Sunt haiosi barbatii. Daca ii dau voie, renunta la orice prietenie pentru 3 secunde de climax. Dar nu ii dau voie. Nu aici, nu acum. Suntem in alt rol, in alta piesa si pentru prima oara nu sunt eu in rolul principal. Inca.

– Nu vreau sa inghit frica animalului care a fost prajit. Zambesc inocent, dar il privesc direct. El se pierde putin. This is easy. Always has been.

Mona e o blonda delicioasa. Cu parul blond, bogat si carliont, cu ochii ascunsi dupa ochelari mari, negri si grei, imbracata toata in negru in pantaloni mulati care ii cad perfect pe coapsele ei pline si vulgare, cu un top simplu strans la spate, care cade fin pe pantaloni. Poarta cercei si inelus fin cu diamante si ruj rosu. Cand rade, rade cu toata fata, cu dintii mari, albi, de ponei neastamparat.

Sonia in schimb e o papusa inalta, bruneta cu picioare foarte lungi, parul drept cazand in bucle vulnerabile si lenese, ochii mari conturati de gene false, buzele mici vopsite in ruj amarui care le fac sa para pline si numai bune de muscat.

Cele doua fete cu care luam cina, colege de munca si presupuse prietene, s-au intors la masa si eu am continuat sa vorbesc numai cu ele, ignorandu-i complet. Si pe iubitul meu si pe prietenul lui. Atat barbatii cat si femeile sufera cand sunt ignorati. Dar nu ambele sexe reactioneaza la fel.

Eu stiu ca ma va insela. Nu in seara asta, ci maine seara cand sunt in New York. Nu cu Mona, ca ea nu stie sa tina un secret. Cu Sonia ca imi e draga. Stiu si cum ma va minti. A naibii experienta.

In seara asta am sufletul de zapada, rece cum e Raiul Catolic.

Nu l-am iubit ieri seara. I-am facut un blowjob in taxi pe drum spre casa. Nu pentru el. Pentru mine. Vroiam sa imi amintesc gustul lui.

Gustul lui care imi e pe buze si in gat. Unde naiba e tipa cu sampania? Trust me, United First Class it’s not that good.

Timpul curge repede, ca un pahar varsat din inconstienta. He’s with her now.

The snake inside me streching.

#cafea fara gem


8 comentarii

Mi-am inceput prima dimineata din 2018 cu cafea amaruie si fara breakfast.

In timp ce imi cautam tigarile (am zis ca ma las de fumat), mi-am dat seama de prezentul in care traiesc: livingul spatios dar nu atat de luxos pe cat am fost obsinuita, putina dezordine, 2 pahare de sampanie de la magazinul de la colt, o perna aici, o perna acolo, cateva hartii de la munca, un Mac pe jos.

A ras un diavol in mine.

Uita-te putin la mine, imi zic, femeie cu cariera, cu o viata cat se poate de mediocra, dar blessed dupa majoritatea standardelor.

Au ras mai multi diavoli.

Sunt fericita ? Nu stiu. Nu mai stiu ce e fericirea. Nu mai sunt atat de ferma in my beliefs cum obsinuiam sa fiu. Cu siguranta am avut perioade mai fericite. Dar si mai triste.

Cum compari fericirea? De la 1 la 10 ?

Pentru mine, acest midlle income trap, in care sunt si eu captiva, a avut conotatii mult mai adanci acum cativa ani. A insemnat mediocritate. Condamnare voluntara la o viata nefericita. O casa mediocra, un salariu care te include in patura de mijloc, o relatie aproape perfecta, niste teluri obisnuite care nu au deadline si nici importanta, o stare pe cat de aproape pe atat de departe de fericire; am fugit de cand ma stiu de acest context. Am crezut ca voi trai oricum, dar nu asa. Am fugit pana am obosit.

Tocmai acesta este contextul meu acum: o cariera, femeie cuminte la casa ei, trecuta de 30 ani. Traiesc in starea asta de coma de cativa ani. Fiecare an e oarecum la fel, viata isi urmeaza cursul lin.

Am vrut orice, dar nu asta.

Mi-am gasit tigarile. Si cafeaua. Si telecomanda.

*

Imi doresc un an in care sa invat sa imi controlez emotiile mai bine si in care sa experimentez atat cat e necesar ca sa descopar ce ma face fericita.

La multi ani!

 

ziua 1


11 comentarii

Am avut doi ani nenorociti din care am scapat cu viata. Am stiut asta azi cand mi-am baut cafeaua fara sa fiu speriata ca e dimineata … iar.

Despre ce s-a intamplat, se vede ca nu am putut scrie si nici nu cred ca voi putea. Citisem undeva ca tragediile nu se traiesc zilnic, ca vrei nu vrei dupa 24 de ore intervine acceptarea. Dar daca tragedia se afla tocmai in acceptare?

Mai citisem undeva ca doar traumele te maturizeaza. Asa o fi. Am implinit cateva sute de ani.

Dar traiesc.

11c1750c6aca27b110d57090ff199bc7

id


2 comentarii

#EA vrea sa poarte o rochie albastra mulata, sa savureze un pahar de #sampanie, sa isi piarda mintile in luciul unui diamant cu un barbat greu de sedus intr-un local in care pretul nu conteaza.

#Eu vreau sa citesc Panza de paianjen de Cella Serghi, ca mi-e dor de limba mea, cu o tigara slim si un Pepsi rece cu multa gheata, ghemuita in patul meu.

Vinerea de obicei castig eu, Sambata EA, iar Duminica pierdem amandoua. Restul zilelor sunt traite pe pilot automat, jucate intr-un teatru cu masti si fantome, exprimate in momente filtrate bine pe Facebook.

Luptele mele se pierd in indoiala.

*

Toata saptamana asta am avut suflet de zapada, rece cum e Raiul catolic. Poate pentru ca a fost Valentine’s day.

G.

Happy Hour in Paradis


16 comentarii

Am plecat din Paradis nu de buna voie si nesilita de nimeni, ci data afara, asa cum sunt izgoniti oamenii sanatosi, prinsi cu minciuna, din sanatorii.

Sunt doar doua caracteristici ale conditiei umane: ori esti o fiinta adaptabila, ori sinucigasa.

M-am adaptat oarecum binisor la portile Edenului, in apartamentul meu mic din Bucuresti pentru cateva luni, pana cand panicile cu care imi insel Eu-ul, m-au impins inapoi, direct flight first class, in Paradis. Acum stau confuza, contempland la ce boala sa imi aleg, asa cum contemplez ce rochie sa imi cumpar; ce boala decid sa am ca sa imi platesc sederea aici in Paradis, unde suntem toti si normali si bolnavi, depinde din ce unghi privesti.

– Champagne?

– Sure.

Domnul zambeste.

Nu uiti niciodata tabieturile din Paradis.

Anna povesteste o intamplare amuzanta – cred – din ultima ei excursie la Monaco. Doamna ambasadorului isi aduce aminte ca acolo a fost dezvirginata de un mulatru african, in iahtul tatalui ei. Domnul cere detalii. Anna aplauda cu manutele ei gingase, muscandu-si buzele de rusoaica perversa, excitata la ideea unei conversatii mai palpitante.

In fata mea sta domnul, dar nu ma uit la el, ma uit la mine in oglinda din spatele dansului. Pierd si aceasta discutie, cum le-am pierdut pe toate in seara asta, si incruntata de ce vad in spatele domnului dau pe gat paharul de sampanie.

Sunt trezita din absenta mea de tacerea personajelor de la masa.

– More? intreaba domnul pe un ton rece, cum ar intreba un domn plictisit si fara timp, o prostituata timida.

Dau din cap in semn de aprobare cu privirea plecata spre lantisorul de la glezna mea, putin rusinata ca am fost prinsa neascultand povestile celor de la masa. In hi society, this is unacceptable.

Anna, fiinta cu bataie de inima, isi strange sprancenele mofturoasa, oarecum ingrijorata, imi cuprinde degetele in manuta ei si ma intreaba Everything ok, baby?

Eu la auzul acestui baby, sau poate doar din cauza alcoolului, rad salbatic si foarte nepotrivit pentru localul acesta scump, lounge in forma de palat pentru o societate nisata de degenerati.

Doamna ambasadorului, observator prea inteligent, vrea sa ii raspunda Annei in locul meu, dar suntem salvati intrerupti de JJ care apare la brat de sotia lui glamorous.

Ne ridicam cu totii in picioare sa o cunoastem pe dna JJ. Eu o stiu deja din poze, ea din ura. Domnul o cunoaste dintr-o pasiune adultera, Anna nu stie nimic iar dna ambasadorului stie tot. JJ rade fascinat amintindu-mi de Eliazar din Baletul Mecanic al lui Cezar Petrescu.

Dau pe gat jumatate de pahar, alt gest nepotrivit pentru standardele din Paradis, dar ce drac, sunt totusi romanca, si ma scuz intreband de ladies room.

Ies afara, amuzata de precizia cu care inca imi misc soldurile pe Christian Louboutin de 12 cm, cobor in gradina si ma asez pe trepte cu oboseala anilor si greutatea experientelor din viata mea. Imi privesc bratara incolacita pe mana stanga, in forma de sarpe cu ochi de diamant, colectie Tiffany, menita sa imi aminteasca de nopti senine nu tumultoase, si imi dau lacrimile.

Imi trece prin minte o imagine cu mine mai mica, inaltata pe un scaun de lemn in aparamentul saracacios de langa Cluj, in bucatarie langa mama care imi face clatite, privind avioanele si visand ca intr-o zi o sa zbor si eu spre o viata luxoasa cu peripetii extravagante si ma intreb ironic how the fuck did I get here ?

first class, imi raspund tot eu in monologul meu pe cat de tragic pe atat de comic.

G.

 

ce am invatat pana la 30 de ani, legat intr-un poem


6 comentarii

After a while
you learn the subtle difference between holding a hand and chaining a soul
and you learn love doesn’t mean leaning and company doesn’t always mean security.
And you begin to learn that kisses aren’t contracts and presents aren’t always promises
and you begin to accept your defeats with your head up and and your eyes ahead with the grace of a woman, not the grief of a child.
And you learn to build all your roads on today because tomorrow’s ground is too uncertain for plans and futures have a way of falling down in mid-flight.
After a while you learn that even sunshine burns if you get too much
So you plant your own garden and decorate your own soul instead of waiting for someone to bring you flowers
And you learn that you really can endure, that you really are strong and you really do have worth and you learn and you learn
with every good-bye you learn.

Author: Veronica A. Shoffstall

zile pline de absenta ei


10 comentarii

Fumez un trabuc si beau un Nespresso intr-o rochita neagra, mulata si moale ca pacatul, pe gresia alba din baie. Nopti similare m-au format si educat in acest eu care sunt azi.

Totul are o explicatie, si trabucul si gresia si viata.

Fumez trabucul primit ieri de la un oarecare pentru ca nu mai am nici tigari, nici energie ca sa cobor 17 etaje cu liftul pana la magazinul din fata complexului unde stau. Beau Nespresso ca nu am nimic in frigider in afara de doi morcovi si 4 sticle de sampanie Veuve Clicquot. Parca sunt o prostituata in Paradis.

Ma gandesc ca as vrea sa fie Ea aici, nu ca sa ii vorbesc ci sa o ascult.

Inlatur gandul cu un Nurofen Forte, achizitie din Romania. Nu mai am Xanax si in tara in care sunt acum, oameni rai imbracati in alb, ascunsi in cutii de farmacii, nu se inchina nici farmecelor mele nici banilor mei. Am nevoie de prescriptie autorizata de doctorii lor.

Aici in Paradis, viata decurge intr-un automatist etern. Inconjurata de marmura si aur si cladiri de sticla, inspir expir zilnic fara nici un scop. Ma trezesc la 7.30, fac dus in arome cu miros de lamai verzi, cafea, telefon, ziare care imi distrag atentia de la dezastrele proprii, soferul care ma asteapta cu o alta cafea si alte ziare, drumul pana la birou cand ma uit pe geam fara sa vad nimic, cladirea de pe insula cu numele firmei in argintiu, receptia cu crini inalti, lift, etajul 59, oameni mici si oameni mari, asistenta mea pe care nu o duce capul dar care arata bestial, masa de lucru cu Mac -ul prea mare si prea sofisticat, mailuri, intalniri, telefoane, alte contracte, alte meeting-uri fara sens, adoarme soarele si incep iesirile prin locatii zgomotoase, zambete false si propozitii lungi indulcite de cocktailuri complicate, soferul, alta cladire inalta, alt etaj, alta camera de nebuni pe care o numesc casa.

Nu vrei Doamne sa ma izbavesti de viitor?

gladiola

(eu)

cubul


21 comentarii

Intotdeauna am avut cu mine un cub negru cu un lant pe dinafara care imi leaga o glezna. Oamenii care ”m-au tratat” de-a lungul anilor i-au pus diferite nume: ADHD, bipolar disorder, childhood trauma – desi eu nu imi amintesc de nici o dramarisk addiction, narcisism, etc. Anna il numeste ”fitza” si doamna ambasadorului il numeste ”plictiseala”. Xanax, alcohol, sex, cocaine, yoga, etc am incercat diferite ”tratamente” nu neaparat pentru ca am crezut in vindecare ci mai mult de dragul de a incerca – asa cum fac cu toate in viata.

Deci mereu am dus cu mine un cub negru, un fel de safe box in care intru din cand in cand, nu neaparat de bunavoie si nesilita de nimeni, ci mai degraba ca am nevoie sa fiu acolo. Focus baby! Depresia a fost cel mai bun lucru care mi s-a intamplat vreodata, dintr-un milion de motive care nu are rost sa le insir aici. Nici macar nu vreau sa fiu crezuta.

Cubul negru in care intru cateodata e de obicei destul de comfortabil. Ma ajuta sa diferentiez realitatea de imaginatie. Dar cateodata se strang peretii cu mine inauntru si ma sufoc acolo. Prea multe ganduri care imi violeaza from behind toata fericirea. Oh well, I always liked it ruff.

Cine sunt totusi? The choices that I’ve made are my choices or somebody’s else? Ma sperie lumina? Asta e un ocean sau un munte? Imi fac cruce infasurata in burka. Crezi in inocenta mea? E reala doar ca e nascuta din pura perversiune. I want to be broken more than I want to be complete. Unghiile mele sunt prea lungi pentru o verigheta. Vreau copii? As avea curajul sa le spun tot ce stiu despre viata asta? Cred in intentii mai mult decat in fapte. Ai vrea sa ma legi de pat si sa i-o tragi ei deasupra mea? Hai strange-ma putin de gat. Ti-e mila de mine? Good, pentru ca viata pe care o traiesti tu scares the fuck out of me. Iubire? Care definitie a ei vrei sa o incercam? Vezi sutele de amprente tatuate pe trupul meu? Crede-ma, trupul asta e mai pur decat virgina la care visezi. Lasa draperiile. Vreau ca lumea sa vada. Ce culoare au visele tale? Bow down witches. Dispretul tau ma amuza teribil. Aspiratii de budoir. Vrei sa stii cine sunt cu adevarat? Let me open my legs. Stiu ca uneori ma imprumuti sa tin loc de idol. Keep the champagne coming, darling.  De ce crezi ca imi e frica de iad? Sunt lichida, ma acomodez oriunde. Is this the right career path for me? Atunci lasa-ma sa ingenunchez in biroul meu. La ce te gandesti cand imi musc buzele? Don’t be silly, your wife knows the secrets. Lacrimile mele pe care vrei sa le saruti sunt cu otrava. Eu plang doar pentru ca nu imi pare rau. Nu imi da nimic din ce iti cer.

Vrei sa vezi magie?

un caiet nou


19 comentarii

Cand am deschis cufarul cu toate secretele mele, mai bine spus acest blog, am avut un mini atac de panica. De cand nu am mai fost aici? S-au schimbat toate settings-urile, imi e totul strain si nou. You’re using the new editor. Switch to classic mode.

Nimic nu imbatraneste mai tare decat incapatanarea proasta in favoarea  obisnuintei. Iubitul meu din Londra, (ce om important in viata mea si cat de putin am scris despre el) cu 16 ani mai in varsta decat mine pe buletin si cu 16 ani mai tanar in suflet, mi-a spus mereu sa ma inconjur de oameni tineri ca sa nu uit pulsul vietii. Sa imbratisez tot ce e nou, ca doar asa pot sfida timpul. Switch to classic mode? Nu.

Nu cred ca sunt cu nimeni mai intima decat sunt cu toti strainii care imi citesc blogul. Nu ma cunoaste nimeni mai bine decat cei care deschid adresa asta si imi intra in ganduri, poftiti de invitatia unui blog public. Unii din voi intrati aici cu delicatete altii cu bocancii murdari, unii imi spuneti multe, altii nu imi spuneti nimic, unii ma credeti desteapta, altii o curva proasta. Adevarul e undeva in toate.

Am visat azi noapte ca stau la masa cu toti oamenii care mi-au citit blogul. M-am trezit speriata. Iar acum confuza, ca nu recunosc nimic.

Blogul asta apare in viitor ca ceva lasat in trecut.

Sigur asta e jurnalul meu? 

Doar fericirea si dragostea ma impiedica sa scriu. Pentru ca nu sunt scriitoare si sunt limitata doar la viata mea, nu am nici o scapare cand cad intr-una din starile astea sau cand sunt intre ele. Vreau sa scriu azi pentru mine si numai pentru mine. Nu vreau sa scriu pentru oamenii cu care am cinat aseara in vis. Vreau sa rastorn adevarul in cuvinte ca sa nu ma mai sperie propriul meu jurnal.

Exista un motiv pentru care toate insemnarile mele din ultimii (doi? trei?) ani nu au nici inceput, nici sens, nici continuitate. Refuz sa scriu despre acest adevar absolut pe care il traiesc. Refuz sa il recunosc. Pentru ca sunt intima aici si goala, mi-e frica ca daca il scriu e adevarat.

Voi scrie de acum ca si cum incep un caiet nou. Asta faceam inainte cand scriam cu stiloul si nu cu tastele. Asta faceam inainte cand ii ascundeam jurnalului, confesiuni. Lasam caietul vechi, fara explicatii, si incepeam unul nou.

Viata mea nu trebuie sa aiba sens pentru nimeni, decat pentru mine.

G.