jurnal

Happy Hour in Paradis


16 comentarii

Am plecat din Paradis nu de buna voie si nesilita de nimeni, ci data afara, asa cum sunt izgoniti oamenii sanatosi, prinsi cu minciuna, din sanatorii.

Sunt doar doua caracteristici ale conditiei umane: ori esti o fiinta adaptabila, ori sinucigasa.

M-am adaptat oarecum binisor la portile Edenului, in apartamentul meu mic din Bucuresti pentru cateva luni, pana cand panicile cu care imi insel Eu-ul, m-au impins inapoi, direct flight first class, in Paradis. Acum stau confuza, contempland la ce boala sa imi aleg, asa cum contemplez ce rochie sa imi cumpar; ce boala decid sa am ca sa imi platesc sederea aici in Paradis, unde suntem toti si normali si bolnavi, depinde din ce unghi privesti.

– Champagne?

– Sure.

Domnul zambeste.

Nu uiti niciodata tabieturile din Paradis.

Anna povesteste o intamplare amuzanta – cred – din ultima ei excursie la Monaco. Doamna ambasadorului isi aduce aminte ca acolo a fost dezvirginata de un mulatru african, in iahtul tatalui ei. Domnul cere detalii. Anna aplauda cu manutele ei gingase, muscandu-si buzele de rusoaica perversa, excitata la ideea unei conversatii mai palpitante.

In fata mea sta domnul, dar nu ma uit la el, ma uit la mine in oglinda din spatele dansului. Pierd si aceasta discutie, cum le-am pierdut pe toate in seara asta, si incruntata de ce vad in spatele domnului dau pe gat paharul de sampanie.

Sunt trezita din absenta mea de tacerea personajelor de la masa.

– More? intreaba domnul pe un ton rece, cum ar intreba un domn plictisit si fara timp, o prostituata timida.

Dau din cap in semn de aprobare cu privirea plecata spre lantisorul de la glezna mea, putin rusinata ca am fost prinsa neascultand povestile celor de la masa. In hi society, this is unacceptable.

Anna, fiinta cu bataie de inima, isi strange sprancenele mofturoasa, oarecum ingrijorata, imi cuprinde degetele in manuta ei si ma intreaba Everything ok, baby?

Eu la auzul acestui baby, sau poate doar din cauza alcoolului, rad salbatic si foarte nepotrivit pentru localul acesta scump, lounge in forma de palat pentru o societate nisata de degenerati.

Doamna ambasadorului, observator prea inteligent, vrea sa ii raspunda Annei in locul meu, dar suntem salvati intrerupti de JJ care apare la brat de sotia lui glamorous.

Ne ridicam cu totii in picioare sa o cunoastem pe dna JJ. Eu o stiu deja din poze, ea din ura. Domnul o cunoaste dintr-o pasiune adultera, Anna nu stie nimic iar dna ambasadorului stie tot. JJ rade fascinat amintindu-mi de Eliazar din Baletul Mecanic al lui Cezar Petrescu.

Dau pe gat jumatate de pahar, alt gest nepotrivit pentru standardele din Paradis, dar ce drac, sunt totusi romanca, si ma scuz intreband de ladies room.

Ies afara, amuzata de precizia cu care inca imi misc soldurile pe Christian Louboutin de 12 cm, cobor in gradina si ma asez pe trepte cu oboseala anilor si greutatea experientelor din viata mea. Imi privesc bratara incolacita pe mana stanga, in forma de sarpe cu ochi de diamant, colectie Tiffany, menita sa imi aminteasca de nopti senine nu tumultoase, si imi dau lacrimile.

Imi trece prin minte o imagine cu mine mai mica, inaltata pe un scaun de lemn in aparamentul saracacios de langa Cluj, in bucatarie langa mama care imi face clatite, privind avioanele si visand ca intr-o zi o sa zbor si eu spre o viata luxoasa cu peripetii extravagante si ma intreb ironic how the fuck did I get here ?

first class, imi raspund tot eu in monologul meu pe cat de tragic pe atat de comic.

G.

 

inceputuri


6 comentarii

Ati vazut vreodata doua femei care se privesc cu pofta inainte sa se dezbrace in fata unui barbat?  Sunt lucruri in viata asta pe care nu le poti controla, dar sa te bucuri ca esti femeie nu e unul din ele.

Aceiasi privire in ochii mari ai Annei.

Sunt oameni care cauta si sunt oameni care se minuneaza doar. Anna e din a doua categorie.

M-am intalnit cu ea saptamana trecuta in Hong Kong la Ozone Bar. De la etajul 118, si lumea si viata au o cu totul alta perspectiva. Ma simt bine inconjurata de glamour. Nu am urat niciodata banii, dimpotriva. I-am vazut ca o modalitate prin care acumulez experiente. Si prin aceste experiente mi-am testat toate convingerile.

Anna a venit la brat cu JJ intr-o rochie alba, scurta, proaspata lipsita de accesorii, dar cu acel zambet luminos pe care il au femeile rasfatate. Eu port pantaloni negri mulati, pantofi nude Christian Louboutin cu toc inalt, un top albastru topaz cu spatele gol legat la gat de un lantisor aproape invizibil auriu. Nu imi amintesc ce purta JJ. Am fost mereu captivata de ochii lui, pierduta si ghidata in acelasi timp de cat de animalic natural ma domina. Inainte sa plec, JJ m-a intrebat daca exista adevar in dominarea unei femei. Daca sub presiune, o femeie se slefuieste like diamonds do?

Acum stiu raspunsul.

Anna ma saruta pe buze lung cum face de obicei, cu privirea perversa si imi sopteste I knew you will be back. JJ imi saruta mana, un act de seductie nu de respect.

M-am intors in tara sa imi fac bagajele. Plecarea mea din Romania a fost mereu o decizie pe care am luat-o cu capul, nu cu inima. Asa cum fac si acum.

Totul se incheie cu inceputuri.

 

zile pline de absenta ei


10 comentarii

Fumez un trabuc si beau un Nespresso intr-o rochita neagra, mulata si moale ca pacatul, pe gresia alba din baie. Nopti similare m-au format si educat in acest eu care sunt azi.

Totul are o explicatie, si trabucul si gresia si viata.

Fumez trabucul primit ieri de la un oarecare pentru ca nu mai am nici tigari, nici energie ca sa cobor 17 etaje cu liftul pana la magazinul din fata complexului unde stau. Beau Nespresso ca nu am nimic in frigider in afara de doi morcovi si 4 sticle de sampanie Veuve Clicquot. Parca sunt o prostituata in Paradis.

Ma gandesc ca as vrea sa fie Ea aici, nu ca sa ii vorbesc ci sa o ascult.

Inlatur gandul cu un Nurofen Forte, achizitie din Romania. Nu mai am Xanax si in tara in care sunt acum, oameni rai imbracati in alb, ascunsi in cutii de farmacii, nu se inchina nici farmecelor mele nici banilor mei. Am nevoie de prescriptie autorizata de doctorii lor.

Aici in Paradis, viata decurge intr-un automatist etern. Inconjurata de marmura si aur si cladiri de sticla, inspir expir zilnic fara nici un scop. Ma trezesc la 7.30, fac dus in arome cu miros de lamai verzi, cafea, telefon, ziare care imi distrag atentia de la dezastrele proprii, soferul care ma asteapta cu o alta cafea si alte ziare, drumul pana la birou cand ma uit pe geam fara sa vad nimic, cladirea de pe insula cu numele firmei in argintiu, receptia cu crini inalti, lift, etajul 59, oameni mici si oameni mari, asistenta mea pe care nu o duce capul dar care arata bestial, masa de lucru cu Mac -ul prea mare si prea sofisticat, mailuri, intalniri, telefoane, alte contracte, alte meeting-uri fara sens, adoarme soarele si incep iesirile prin locatii zgomotoase, zambete false si propozitii lungi indulcite de cocktailuri complicate, soferul, alta cladire inalta, alt etaj, alta camera de nebuni pe care o numesc casa.

Nu vrei Doamne sa ma izbavesti de viitor?

gladiola

(eu)

genesis: caderea


2 comentarii

[din jurnalul privat]

7 iulie 2015, Dubai

Depression is the flaw in love. – Andrew Solomon

O evit, uneori ignorandu-o, alteori inselandu-o cu zambet pe fata, dar ma gaseste mereu. Vorbesc de prietena mea, depresia.

Dupa ani in care ne-am jucat de-a v-ati ascunselea, ii simt in sfarsit imbratisarea rece si intima. Ii cad in genunchi si ii sarut unghiile. E atat de obositor sa fii fericit mereu!

De cateva zile beau cu ea in momente random. Eu ma inec in orice promite uitare temporara cu lamaie verde, ea serveste lacrimile mele in pahare de shoturi.

Nu e prima oara cand ne iubim, nu e nici prima oara cand bem impreuna. Dar de data asta, depresia m-a violat atat de brutal ca imi simt organele interioare taiate, intestinele facute nod si incalcite, circuitele venelor ruginite, celule albe si rosii devenite gri, creierul meu asemenea carnii tocate pentru tocanita sau gratar. Nu am putere nici sa fiu trista.

Ma joc pe o margine periculoasa, o granita nedefinita geometric, o limita pe care daca o trec, pot sa gasesc mantuirea sau nimicul absolut, depinde din ce unghi privesti viata. Depresia se serpuieste pervers pe sau prin mine cu unduiri seducatoare, in spirale de ADN si ma cheama sa ma supun ei cu totul asa cum Islamul isi vrajeste credinciosii.

………………………………………………………………………………………………………..

27 Iunie 2015, New York

Tristetea musca din maduva sufletului meu, cu atata lacomie ca mi-e teama ca ma va inghiti dintr-o data, fara sa ma savureze.

Ma ard lacrimile tatalui meu, ma sufoca absenta mamei mele. Viata mi-a taiat nepoliticos cordonul ombilical, fara anestezie si fara sa ma avertizeze.

Car tone de vinovatie pe tocuri subrede in timp ce in jurul meu oamenii urla sfaturi ieftine. Urzicile imi exfoliaza sufletul pana ramane anemic, vulnerabil, fara imunitate si cu o inima mucegaita. Eu stiu ca nici o carare nu isi mai are rostul, dar ma prefac ca traiesc pentru cei care ma plesnesc cu cuvinte de incurajare.

I no longer know

If I wish to drown myself

in love,

vodka

or the sea.

femeile se tradeaza in gesturi


10 comentarii

Nu mi-a fost niciodata atat de greu sa scriu. Parca am uitat toate limbile de pe pamant. Povestea  asta a fost atat de fizica incat cred ca numai limbajul trupului ar putea sa-i dezvaluie secretele.

Daca as face dragoste cu cineva azi, cu orcine altcineva decat cu iubitul meu, ar putea sa citeasca povestea din felul in care am orgasm. Chiar daca nu mi-a cunoscut nici un alt orgasm.

Nu am inteles niciodata mai bine de ce se spune ca iubirea orbeste, decat cand mi-am vazut iubitul refuzand sa desluseasca confesiuni evidente.

M-am fortat sa zambesc la tigara de dupa in timp ce el mi-a spus cu o sinceritate necrutatoare: ”Parca am facut dragoste cu o alta femeie.”

Dragul meu, daca ai sti …

Intr-o seara mi-a spus amuzat in timp ce ma privea cum imi aranjez parul si machiajul, inainte sa iesim la un restaurant din centrul Bucurestiului: ”Iubita mea, daca nu te-as cunoaste mai bine, as spune ca exista un alt barbat in viata ta.” Parca am fost lovita de un tren express, marca japoneza. Am inceput sa tremur suferind de o imaginara febra tifoida. Un barbat care nu ma iubea atat mai suspicios ar fi stiut chiar atunci tot adevarul.

– De ce spui asta? il intreb eu cu o siguranta in cuvinte care ma inspaimanta si pe mine. Nici nu stiam ca pot sa mint atat de calm.

– Te dai cu mai mult ruj. Asa faceai si cand te-ai indragostit de mine. Parca ai vrea sa fi sarutata mai mult.

– Da? Nu imi amintesc.

– Femeile se tradeaza in gesturi, continua el inca amuzat si inca glumind. Uite de exemplu am observat ca fumezi cu stanga. Tu nu fumezi niciodata cu stanga.

Fumez cu stanga pentru ca el era mereu in dreapta mea. Pentru ca mana mea dreapta era tinuta captiva in mana lui.  

– Hai sa mergem la masa, ii spun eu si ma ascund plangand cu lacrimi invizibile in bratele lui.

Te iubesc, i-am soptit si nu am mintit.

Dumnezeule, iti jur ca nu am mintit!

Karma isi plateste mereu datoriile. Viata nu mi-a refuzat nimic si pentru asta karma imi inapoiaza totul indoit de parca ar plati unui camatar nebun. Cine e de vina? Cel care cere sau cel care da? 

Credeam ca imi cunosc toti diavolii. Ii cunoasteam atat de bine incat au inceput sa ma plictiseasca. Apoi l-am cunoscut pe tatal lor. Ce faci cand descoperi parti din tine care te fac sa te blestemi? Cum inveti sa te iubesti?

In bratele acelea am trait cel mai intens high. Dar ca orice high, sentimentul e pe cat de puternic pe atat de scurt. Imediat ce ramaneam singura ma spalam in dus cu lacrimi dulci amarui, de parca am fost violata. Imi juram mincinos ca asta a fost ultimul fix, ultimul high. Dar ca orice addict, ma intorceam a doua zi cersind mai mult.

Am trait atat de mult incercand sa ma eliberez de lanturile iubirii. Acum traiesc luptand sa o pastrez.

P.S I’m pretty much fucked. Trust me.

un caiet nou


19 comentarii

Cand am deschis cufarul cu toate secretele mele, mai bine spus acest blog, am avut un mini atac de panica. De cand nu am mai fost aici? S-au schimbat toate settings-urile, imi e totul strain si nou. You’re using the new editor. Switch to classic mode.

Nimic nu imbatraneste mai tare decat incapatanarea proasta in favoarea  obisnuintei. Iubitul meu din Londra, (ce om important in viata mea si cat de putin am scris despre el) cu 16 ani mai in varsta decat mine pe buletin si cu 16 ani mai tanar in suflet, mi-a spus mereu sa ma inconjur de oameni tineri ca sa nu uit pulsul vietii. Sa imbratisez tot ce e nou, ca doar asa pot sfida timpul. Switch to classic mode? Nu.

Nu cred ca sunt cu nimeni mai intima decat sunt cu toti strainii care imi citesc blogul. Nu ma cunoaste nimeni mai bine decat cei care deschid adresa asta si imi intra in ganduri, poftiti de invitatia unui blog public. Unii din voi intrati aici cu delicatete altii cu bocancii murdari, unii imi spuneti multe, altii nu imi spuneti nimic, unii ma credeti desteapta, altii o curva proasta. Adevarul e undeva in toate.

Am visat azi noapte ca stau la masa cu toti oamenii care mi-au citit blogul. M-am trezit speriata. Iar acum confuza, ca nu recunosc nimic.

Blogul asta apare in viitor ca ceva lasat in trecut.

Sigur asta e jurnalul meu? 

Doar fericirea si dragostea ma impiedica sa scriu. Pentru ca nu sunt scriitoare si sunt limitata doar la viata mea, nu am nici o scapare cand cad intr-una din starile astea sau cand sunt intre ele. Vreau sa scriu azi pentru mine si numai pentru mine. Nu vreau sa scriu pentru oamenii cu care am cinat aseara in vis. Vreau sa rastorn adevarul in cuvinte ca sa nu ma mai sperie propriul meu jurnal.

Exista un motiv pentru care toate insemnarile mele din ultimii (doi? trei?) ani nu au nici inceput, nici sens, nici continuitate. Refuz sa scriu despre acest adevar absolut pe care il traiesc. Refuz sa il recunosc. Pentru ca sunt intima aici si goala, mi-e frica ca daca il scriu e adevarat.

Voi scrie de acum ca si cum incep un caiet nou. Asta faceam inainte cand scriam cu stiloul si nu cu tastele. Asta faceam inainte cand ii ascundeam jurnalului, confesiuni. Lasam caietul vechi, fara explicatii, si incepeam unul nou.

Viata mea nu trebuie sa aiba sens pentru nimeni, decat pentru mine.

G.

you have mail


Niciun comentariu

I have left a sign on the door letting her know she must come upstairs as soon as she gets home. When she’s not given further instructions she must come as she is from her day at the office.

Since I did myself the favor of suggesting certain things before she left this morning I know just what to expect. Black short business skirt, black heels, nude thigh highs, white blouse with buttons and matching black underwear. I am sitting on the chair by the window, the evening sunset streaming through the windows making me half in shadow. On the coffee table next to me is a white plate with two oranges and a beautiful Damascus blade. The blade shimmers in blues, silvers and blacks. She has never seen it before, it’s a souvenir from a recent business trip to Morocco.

Her footsteps have always been a delicate thing, graceful and feline. I still hear her coming up the stairs and make her way to what is technically the library but serves much darker purposes at times. She comes through the door with her open expression of shyness, curiosity and that unmistakable flush of excitement. Good girl.

„Take your shoes and your skirt off. Come here and kneel in front of me.”

And there it is, that first initial shock. One of many to come. I can feel that definite flush of wetness from here. I can sense it. She drops her gaze and crosses the room and slowly lowers herself in front of me, palms up in offering on her thighs, bottom centered over her feet, spine straight, shoulders back. This position is called Nadu, and it is how I’ve asked her to present herself to me. She performs it flawlessly. I lift her chin up with my index finger and look her straight in the eye.

„We’re celebrating the coming summer tonight, it is time.”

And there it is, the first intake of breath. Her eyes brighten at the prospect of adventure. Hungry, hungry girl. I remove my finger from her chin and her gaze returns to the floor as it should be. This theater must be done right, the ritual must occur as it’s been ordained in auguries. The hand that has just left her chin travels to the table, I can see her trying hard not to follow it but she can’t help but peek. My hands pick up the knife and there is the first dilation of pupils. The first bodily flush, red coming forth on her lovely skin. What madness is this, she must be thinking. We’ve never done this before, cautions her mind. I trust him implicitly, moans her heart. All these warring emotions are plain to me as if she was yelling them in my face. Lovely.

„Look at me. Shoulders back.”

It is instant. It is perfect. It is sublime. My words sculpt her into a goddess. And there is the first shiver. I can feel her drenching in this instant. I know that the fount has broke and the waters have spilled. It’s almost as if I can smell her desire and yes, her fear. I bring the knife in front of her so she can see it.

„Beautiful isn’t it?”

She nods nervously, biting her lips. Confused. Excited. Wet. Just right for this. I touch the flat against her cheek so she can feel the cold. She freezes, like a doe when found out by a wolf. I bring the knife down slowly savoring this. Slowly until it’s level with the first button of her shirt. I slide the knife gently under it knowing full well she can feel the chill of the blade on her skin. And there are the goosebumps, infinite and beautiful. A present to me, a gift from her body. I twist sharply and the first button pops out. Severed. And there is the second shiver. And there is the wetness, relentless.

On the second button she remembers to breathe. It is a deep breath, she’s gone thousands of miles under the sea and needs it.

On the third button her knees start to shake. A Saint Andreas fault centered on her pussy.

On the fourth button she gives me her first moan. It comes from her infinite depths of it’s own volition. She can’t stop it more than she could stop the night stars from shining.

On the fifth button I have her fully and completely in my sphere. There is nothing for her here but me.

I slip the shirt off her shoulders and her skin blooms in red. Another present. The knife slips between her breasts and she forgets to breathe again. Still again. She remembers she is prey, remembers this is not over. The pull to cut her bra is hard, but she presents to me and holds. Her body hands itself into my hands, trusting.

„You’re sweating my dear. Look at me when I speak, look at me.”

My other hand slips her bra off. I stroke her cheek gently, her forehead. Her sweat. Nipples as hard as I’ve ever seen them. Goosebumps all over her breasts, her skin standing on end to honor me. I bring the knife down her stomach and she shivers. Her pupils huge with excitement. I slip the knife under the strap of her panties and cut up, that side falling down. The cut on the other side makes them fall to the ground and I can see the flood. Honey dripping down her thighs and sticking to her underwear. And there is the first orgasm, a shaking tremor, eyes rolling, moans escaping unbidden from her. But she does not collapse. She keeps her position even though I can tell her body wants to shake on the floor beneath her. It goes on for a long time, this release. It’s beautiful.

I pick up the orange from the table and cut it in four pieces as she shakes. When her haze dissipates a bit she looks curiously at what I’m doing. Intrigued at the direction this is taking.

„You must be thirsty. Eat this”

I hand her a quarter of the orange.

„Eat this in the guise of summer, eat this to celebrate what has been done to you.”

She bites into the ripe fruit with abandon. The flesh explodes in her mouth and juice runs down her chin. As planned, as expected. The heady aroma of the orange mixes with her palpable musk. It’s a smell of summer, of the sun and the heat that are coming to these parts soon. It’s the promise of lazy days spent outside, long and sweaty. By the time I hand her the second quarter juices are running down her breast, glistening on her nipples. By the third quarter they have reached her belly button and pool there for an instant. By the fourth quarter they have reached her drenched pussy and intermingle with her honey down her legs.

„Lie down, I thirst for the taste of summer and I will have my share.”

email de la un domn care se semneaza simplu Q. – multumesc.

nonsense


21 comentarii

jurnal

Scopul acestui post e de fapt sa termin sticla de vin in momentul cand apas ”Publish”. Scriu cu speranta ca imi golesc mintea de pacate si beau in ideea ca o sa am un somn intunecat, adanc, asemanator cu o coma.

Trebuie sa precizez ca sunt incapabila sa scriu cand sunt fericita. Ce bine ca totul e temporar in viata!

Jurnalele nu se tin cum il tin eu pe acesta. Ii sunt infidela. Ascund mai multe decat dezvalui, desi in 2006, cand am lasat creionul pentru tastatura, scriam loial si cu pofta. Mi-am iubit jurnalele si ele m-au iubit repede inapoi. Stiu cu certitudine pentru ca am fost recent in Romania si mi-am gasit toate caietele, pastrate intr-o cutie de bunica mea.

Am lasat caietul pentru blog dupa ce matusa mi-a gasit ultimul jurnal, l-a xeroxat si a trimis cate un exemplar la toata familia mea. Sincer ingrijorata, matusa a tras concluzia ca sunt posedata de intuneric si i-a recomandat mamei un preot care sa ma vindece. Oamenii fac multe tampenii cand se plictisesc.

Am inceput sa o iubesc cu adevarat pe mama cand i-a spus matusii mele ca stie un psiholog foarte bun care ajuta oamenii sa isi vada de viata lor. De atunci mama nu a mai fost niciodata apropiata de sora ei, iar eu nu am mai fost copilul, fiica, nepoata, verisoara.

In 2009 fostul meu iubit, dacia galbena, mi-a descoperit jurnalul dupa un articol din presa despre blogosfera romaneasca. Iar in 2011, mi-am gasit jurnalul copiat in calculatorul iubitului meu din Londra, Frank.

Violata in intimitatea gandurilor mele, vulnerabila si ipohondra, am inceput sa scriu sifilitic, sa ascund adevarul printre cuvinte, in pauze lungi si in povesti scurte, lipsite de personaje. Spun multe in spatiul asta, aici, desi nu scriu nimic.

           … ti-am spus ca nu stii sa citesti …

 

Vreau sa termin sticla asta de vin. Scriu + backspace. Scriu iar. Am scris atat de mult fara sa apas blestematul acela de ”Publish”! Poate nu o voi face nici de data asta. Dar nu stiu cum sa fac fata vietii decat dezvaluindu-o. Si nu imi (re)cunosc destinul decat daca il citesc scris de mine. Sunt inutile durerile daca nu sunt impartite.

Am ochii mari si negri ca taciunele. Cred ca sunt atat de mari ca sa incapa mai multe lacrimi. Am genunchii mutilati de gresia din baie si nici macar nu pot sa scriu de ce.

 

Am terminat vinul. Publish?

prietena din facultate


12 comentarii

adela

Dupa Natalia, am fost curioasa sa cunosc o femeie goala. Sa stiu ce o face sa vibreze. Vroiam sa descopar daca orgasmul e diferit cand e dat de un trup moale si nu de unul dur.

Adela nu m-a crezut. A ras si mi-a spus ca e ”doar o faza”. Nu stiu ce a vrut sa spuna cu ”faza”. Nici nu stiu daca exista cuvantul asta in dictionar. Dar asa mi-a spus.

Intai am rugat-o. Nu a vrut.  Am incercat, destul de stangaci, sa o seduc. Bineinteles ca nu a functionat. Apoi i-am spus ca ii platesc jumatate de an din facultate. Lucram ca si model si ”imi permiteam o jumatate de taxa”. Si ca nu o sa spun nimanui niciodata. A ras si mi-a spus sa o las in pace.

Apoi s-a imbatat si a inceput sa ma sarute. Cred ca atunci am invatat sa imi ridic o spranceana, subtil, in lipsa cuvintelor.

Si intr-o seara, cu totul si cu totul banala, imi spune: Ok, dar tu faci totul. Eu doar … stau. 

M-am panicat teribil. Ce ar trebui ”sa fac”?

Nu stiu cum sa descriu prima mea experienta cu Adela, dar pot sa va spun ca i-am invatat fiecare linie a trupului, asa cum credinciosii isi invata rugaciunea.

Orgasm nu am avut si sunt aproape convinsa ca nici ea. Dar cand am vazut cum geme o femeie de placere, am inteles mai mult barbatul.

Ea nu a vorbit niciodata de ce s-a intamplat. Eu nu i-am spus niciodata cat de mult mi-a placut.

Dar vroiam sa invat, sa experimentez, sa gust, sa simt. Asa ca, la cateva saptamani,  am platit ”o experta” pentru 1 ora si jumatate de research. (La cateva luni, i-am propus si daciei galbene sa platim o ”experta”).

Cand am iesit din dormitor, cu stralucirea de ”dupa orgasm” imprimata in ochi, Adela isi termina tigara si ceaiul in bucatarie. Mi-a spus un simplu ”Noapte buna”.

A doua zi a parasit apartamentul unde locuiam amandoua si nu a mai vorbit cu mine niciodata.

Concluzii:

1. Daca esti tentata, prietena ta cea mai buna nu e o optiune. Nu intaia oara.

2. Nu inteleg femeile.